Decizie istorică. Statul care dezincriminează poligamia
- Tudor Borcea
- 12 februarie 2020, 20:50
Un nou proiect de lege vrea să dezincrimineze poligamia în statul american Utah, încă praticată în acest bastion al Mormonilor
Reîntoarcerea poligamiei în Statele Unite se face cu voia senatorilor din Utah. Astfel că o comisie a Senatului din acest stat a adoptat în unanimitate un proiect de lege care dezincriminează acest mod de viață, extrem de criticat dar încă practicat de mii de familii din Utah, stat leagăn al religiei mormonilor.
Textul proiectului, care trebuie supus aprobării tuturor senatorilor, modifică o lege din 2017 care făcea din poligamie un delict pasibil cu cinci ani de închisoare. Și până la 15 în caz că poligamia era „asortată” cu violențe.
Proiectul de lege nu pune în discuție dispozițiile referitoare la abuz sau alte infracțiuni, dar aduce poligamia dintre adulții consimțitori la rangul unei simple „infracțiuni” pedepsite cu amendă de 750 de dolari. Cuantumul acestei amenzi este mai mic decât al celor pentru unele infracțiuni rutiere.
Opozanții acestei măsuri denunță faptul că ea va contribui la creșterea abuzurilor comise în sânul familiilor poligame. „Acest proiect de lege nu va proteja miile de victime care au fost programate de la naștere chiar să tacă, să se supună în cadrul poligamiei”, a acuzat Sound Choices Coalition, un ONG care combate poligamia, scrie 20 Minutes.
Invers, o senatoare susține că proiectul de lege va permite victimelor să denunțe mai ușor abuzurile fără teama că vor suporta rigorile legii pentru poligamie.