Evenimentul Zilei > International > Decizie fără precedent în Marea Britanie! Ce se va întâmpla cu Brexitul
Decizie fără precedent în Marea Britanie! Ce se va întâmpla cu Brexitul

Decizie fără precedent în Marea Britanie! Ce se va întâmpla cu Brexitul

Parlamentul Britanic s-a reunit, pentru prima dată în ultimii 37 de ani, sâmbătă, pentru a discuta acordul privitor la retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană

Brexitul determină decizii fără precedent în Marea Britanie !

Parlamentarii britanici s-au întâlnit în cadrul unei ședințe extraordinare, sâmbătă, pentru a discuta pe marginea acordului legat de retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Aceasta este prima reuniune a Parlamentului Britanic care are loc într-o sâmbătă, din ultimii 37 de ani, după cea dedicată războiului din Malvine, transmit AFP şi Reuters, anunță agerpres.ro.

Parlamentarii britanici sunt chemați să voteze noul acord anunțat joi de Londra şi Bruxelles, decizia finală anunțându-se a fi extrem de strânsă. În cazul în care deputații vor vota noul acord, guvernul va comunica luni un proiect de lege pentru aplicarea acestuia, au anunțat serviciile premierului Boris Johnson. Conservatorii mai au în Parlament un număr de 288 de aleși, partidele din opoziție anunțând că vor vota împotriva acordului prezentat joi de Boris Johnson.

Pentru ca acordul să primească avizul Parlamentului, sunt necesare 320 de voturi În Camera Comunelor, cea care a respins de trei ori acordul de brexit prezentat de fostul premier Theresa May, lucru care a făcut-o să demisioneze.

Partidul unionist nord-irlandez DUP, partener al Guvernului în Parlament, se opune compromisului care ar afecta, în opinia reprezentanților lui, integritatea Regatului Unit, deoarece ar prevede un tratament diferit pentru Irlanda de Nord.

Publicat in categoriile: International
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: