DECIZIA prin care președintele Poloniei SFIDEAZĂ Uniunea Europeană

DECIZIA prin care președintele Poloniei SFIDEAZĂ Uniunea Europeană

Sancțiunile Uniunii Europene aplicate Poloniei din cauza reformelor judiciare, nu au speriat guvernul de la Varşovia. Recent, Președintele Poloniei , Andrzej Duda, a numit zece judecători la Curtea Supremă

Magistraţii au fost numiţi într-o cameră disciplinară nou înființată. Experții în domeniu susțin că aceasta ar putea fi folosită pentru intimidarea celor care au o atitudine critică faţă de guvern, potrivit b1.ro

 Mai mult, zece decani ai facultăţilor de drept poloneze acuză că unii candidaţi nu sunt calificaţi şi că guvernul subminează independenţa justiţiei.

Partidul de guvernământ Lege şi Justiţie este acuzat de influenţarea politică a Curții Supreme, unde urmează să fie numiţi 44 din cei aproape 120 de judecători. Pe de altă parte, PiS susţine că dorește să elimine corupția din sistemul judiciar. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Comisia Europeană a criticat reformele judiciare din această țară și chiar a declanşat procedura privind încălcarea valorilor europene fundamentale de către guvernul de la Varşovia.