Decizia care vizează milioane de români! Ce sunt obligaţi să facă angajatorii. Se dă lege

Decizia care vizează milioane de români! Ce sunt obligaţi să facă angajatorii. Se dă legeCasa de Pensii / Sursa Foto: Arhiva EVZ

Potrivit unui proiect de lege adoptat de Camera Deputaților angajatorii vor fi informați de Casele locale de pensii atunci când acestea emit decizii de pensionare pe numele salariaților lor. Contractul de muncă trebuie să înceteze în momentul în care o astfel de decizie a fost emisă.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, 8 martie, proiectul de lege potrivit căruia Casele teritoriale de pensii vor fi obligate să informeze angajatorul cu privire la emiterea deciziei de pensionare a angajatului.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea art.106 din Legea nr.263/2010 cu un nou alineat. Acesta prevede că firmele trebuie să fie informate în privința emiterii deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, a celei pentru pensionarea anticipată sau anticipată parţial, dar și a deciziei de invaliditate ale angajaților.

„Casa teritorială de pensii emitentă comunică angajatorului o informare cu privire la emiterea deciziei de pensionare pentru limită de vârstă, anticipate, anticipate parţiale sau de invaliditate. Informarea va cuprinde numele şi prenumele persoanei, tipul deciziei de pensionare, precum şi data emiterii acesteia", se arată în proiectul de lege. Camera Deputaţilor este for decizional.

Modificarea era necesară

În prezent, decizia de pensionare este comunicată doar persoanei care formulează cererea de pensionare, fără a fi anunțat și angajatorul. Au existat multe cazuri în care, angajații au venit în continuare la serviciu timp de câteva luni și au luat salariu. Concomitent ei au încasat și pensia.

„Această completare a textului de lege se impune a fi făcută deoarece contractele individuale de muncă încetează de drept la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare, iar comunicarea deciziei de pensie ori decizia de pensionare se face doar angajatului. Angajatorul poate lua cu întârziere sau deloc la cunoştinţă de emiterea acesteia, fiind astfel în culpă cu privire la neemiterea deciziei de constatare a încetării de drept a contractului individual de muncă“, au motivat iniţiatorii proiectului, în expunerea de motive.

Eliminarea inechităților

Ministerul Muncii a semnat zilele trecute un contract de asistență cu Banca Mondială. Reformarea sistemului de pensii a fost decisă împreună cu reprezentanții Comisiei Europene, prin PNRR, un prim obiectiv al autorităților române fiind eliminarea inechităților.

„Faptul că există un cetăţean care a ieşit la pensie acum 5 ani şi are pensia mult mai mică decât cel care a ieşit la pensie anul trecut generează o nemulţumire. La asta se referă comisia şi autorităţile în momentul în care am negociat PNRR – eliminarea inechităţilor, o lege nouă, corectă a pensiilor şi cu pensii decente, dacă nu foarte bune.

Ştim cu toţii acest lucru, nu numai noi, ci toată Europa, toată lumea, pentru că în toate ţările există o problemă cu sustenabilitatea sistemului de pensii”, a afirmat ministrul Fondurilor Europene, Dan Vîlceanu.

Ne puteți urmări și pe Google News