Decesele s-au dublat în șase zile! Covid-19 face ravagii la nivel mondial
- Ionel Sclavone
- 20 martie 2020, 10:00
Peste 10.000 de persoane au murit din cauza epidemiaei de coronavirus, conform celei mai recente statistici întocmite de Centrul pentru Ştiinţa şi Ingineria Sistemelor (CSSE) al Universităţii Johns Hopkins din Statele Unite.
Numărul deceselor s-a dublat în doar șase zile, în intervalul 14- 20 marti.
Statisticile CSSE arată că, din totalul de 244.517 de cazuri confirmate la nivel mondial, 10.030 de persoane au murit din cauza pandemiei provocate de noul coronavirus. Cele mai multe decese s-au înregistrat în Italia, 3.405 cazuri, iar printre țările cu peste 100 de decese se numără China, Iran, Spania, Franţa, Statele Unite şi Marea Britanie.
În urmă cu doar șase zile, pe 14 martie, Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) raporta că bilanţul deceselor asociate COVID-19 la nivel mondial a depăşit pragul de 5.000.
La momentul respectiv, directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, aprecia că numărul deceselor a depășit un „prag tragic” și arăta că Europa a devenit epicentrul pandemiei. Şeful OMS atrăgea atenția că numărul zilnic de noi cazuri identificate pe vechiul continent este mai mare decât cele raportate de China la apogeul epidemiei sale.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a afirmat este imposibil să se stabilească momentul în care se va înregistra vârful pandemiei la nivel global.