De unde vine expresia Acarul Păun. Povestea cumplitului accident de la Buzău

De unde vine expresia Acarul Păun. Povestea cumplitului accident de la BuzăuȘine de tren. Sursa foto: wikiwand

Într-o dimineață fatidică, pe 2 iulie 1923, un cumplit accident feroviar a zguduit România. Un tren accelerat care plecase din București cu destinația Iași s-a ciocnit violent cu un tren de marfă în Gara Vintileanca, județul Buzău, dând naștere expresiei „acarul Păun”.

Impactul a fost devastator, lăsând în urmă 66 de morți și peste 100 de răniți.

Această tragedie nu a fost doar un moment de durere națională, ci și începutul uneia dintre cele mai cunoscute expresii din limba română: „acarul Păun”.

Acarul Păun, țapul ispășitor al sistemului

După ancheta desfășurată, autoritățile au stabilit că vinovatul principal al accidentului era acarul Ion Păun, omul simplu care ar fi trebuit să schimbe macazul.

Se spune că acul macazului, defect, nu s-a închis complet, iar trenul de pasageri, intrat cu viteză în gară, a fost îndrumat spre linia unde se afla trenul de marfă.

Deși acuzația asupra acarului părea justificată la momentul respectiv, ancheta a omis un cumul de factori care au contribuit la tragedie.

Lipsa de măsuri de siguranță, infrastructura deficitară și indiferența autorităților au fost aspecte ignorate în proces.

Accident Vintileanca. Sursa foto: arhiva EVZ

10 ani de închisoare

Astfel, Ion Păun a fost condamnat la zece ani de închisoare, iar sistemul feroviar a evitat orice asumare a responsabilității pentru greșelile structurale.

După ce și-a ispășit pedeapsa, acarul Păun a murit la scurt timp de la eliberare.

Totuși, povestea lui nu s-a încheiat aici. Dosarul tragediei a fost rejudecat ulterior, iar s-a constatat că vinovăția lui Păun fusese exagerată.

Accidentul a avut drept cauză o defecțiune tehnică. Practic, omul simplu fusese folosit ca un țap ispășitor, pentru ca nimeni din structurile înalte ale sistemului feroviar să nu fie tras la răspundere.

Expresia „acarul Păun” a devenit un simbol al injustiției. De-a lungul deceniilor, românii au folosit această expresie pentru a descrie situațiile în care o singură persoană este sacrificată pentru a proteja interesele unei structuri mai largi.

Ne puteți urmări și pe Google News