Nu există îndatorire mai importantă pentru instituțiile statului cu atribuțiuni în aplicarea legii decât protejarea societății de ceea ce se numeste „pericol social”.
Este sarcina de căpetenie a acestor instituții să prevină, atunci când se poate, să stopeze, la fel, atunci când este posibil, sau să descopere, să probeze și să sancționeze, în cel mai scurt timp legal-posibil, infracțiunile săvârșite. Primele două variante, acelea în care instituțiile intervin înainte sau în timpul săvârșirii, sunt cazurile ideale, societatea este cel mai puțin prejudiciată, pe de o parte, pe de alta, eficiența în rezolvare asigură un înalt grad de încredere al societății în anticorpii ei. Chiar și în situația în care o faptă penală este descoperită, dovedită și sancționată după producerea ei, scopul de descurajare a săvârșirii de noi infracțiuni în viitor este îndeplinit. Cea mai periculoasă situație posibilă din această perspectivă este cea numită „infracțiunea continuată”. În acest caz, societatea se confruntă cu o acumulare unidirecțională, secvență după secvență, de pericole sociale și de prejudicii materiale. Este exact ceea ce s-a întâmplat în România ultimilor ani. Să vedem cum!
Ține de domeniul notorietății, dosarele pe care DNA le produce zilnic, de un an încoace, sunt în fapt dosare alcătuite de SRI, care conțin rezultate tipice muncii serviciilor de informații interne din toată lumea: interceptări, pătrunderi, plantări de tehnică, filaje, infiltrări de acoperiți etc. Mai vedem ceva interesant: multe dosare se referă la fapte petrecute cu ani în urmă sau la fapte petrecute continuat, cu moment al începerii lor situat cu ani în urmă. Din probele îndosariate de SRI rezultă că în dosarele de acest tip serviciul a luat la cunoștiință de fapte la vremea producerii lor, din moment ce a putut să le documenteze pe măsură ce se petreceau. Altfel spus, sub ochiul și timpanul SRI, din voința serviciului, au fost cazuri în care societatea a fost lăsată în pericol major, a fost lăsată expusă unor prejudicii materiale consistente. O probă imparabilă că așa au stat lucrurile sunt și anunțurile pe care le tot făcea fostul președinte Băsescu, în ultimii săi ani din al doilea mandat, potrivit cărora urma ca DNA să dea mari lovituri, din care va rezulta că „toată lumea” fură. Așa a și fost. Pe la începutul anului electoral 2014, premonițiile sale au început să se îndeplinească, dosarele au început să curgă, ritmul lor de apariție a început să se intensifice.
Cu alte cuvinte, instituții vitale ale statului au acceptat deliberat să țină pe loc unele dosare cu miză, pentru a mări debitul în 2014. Au premeditat ca ani întregi să țină societatea într-o stare de pericol social maxim, au permis ca populația să fie grav expusă, iar economia să fie serios grevată. Toate astea, în plină criză. Nu este nici cea mai vagă exagerare: siguranța națională a fost afectată chiar de instituții menite s-o asigure! Ei bine, cred că ar fi de mare importanță să se lămurească un aspect major, în măsură să elucideze motivele pentru care soarta societății a fost atât de grav primejduită: de ce faptele penale, despre care se știa cu probe, nu au fost oprite la vremea producerii lor? De ce Troika DNA-SRI-ÎCCJ a fost slobozită din cușcă abia în 2014? Doar pentru că era an electoral?
Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.
Recomandările noastre
