Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește-ne pe Google News
Din cuprinsul articolului
De ce au ales comuniștii români să se legitimeze prin momentul 23 august 1944 a fost o întrebare care a apărut încă din 1990 când prima dată s-a putut vorbi liber despre acest act. Lumea a așteptat cu înfrigurare primele interviuri ale Regelui Mihai, primele articole din revistele de istorie, științifice și de popularizare. Evident, mulți ani, răspunsul a fost că ei au fost aduși în fruntea clasei politice deși erau o minoritate. Astfel, au falsificat istoria. Evident, este o definiție acceptată ca fiind general valabilă. Însă, la fel cum nu s-a știut despre 23 august, nici istoria comuniștilor n-a fost cunoscută așa cum a fost. Ori, răspunsul dezbătut în cele ce urmează se referă exact la istoria mișcării comuniste și a partidului comunist în sine.
23 august. Sursă foto: captură video
23 august 1944 - contextul premergător
Partidul Comunist din România s-a fondat la 8 mai 1921. Scos în afara legii în 1924, a avut o conducere diversă etnic. Doar Gheorghe Cristescu Plăpumarul și Gheorghiu Dej au fost românii care au condus partidul până în 1944. În rest, au fost un etnic maghiar, un etnic ucrainean, un etnic polonez evreu, un etnic bulgar și un alt etnic maghiar.
Partidul era afiliat Cominternuui (1919-1943) și considera România drept o țară imperialistă și o temniță a popoarelor. Așadar, dincolo de revendicările specifice luptei de clasă, cam greu să vină adepții. Cine voia să riște închisoarea pentru contestarea statului român?
23 august. Sursă foto: captură video
Ilegaliștii din închisori și cei din libertate în România
Totuși, pe măsură ce au avut loc mai multe congrese în ilegalitate, cu timpul, în special după Lupeni 1929 și Grivița 1933, faptul că mai mulți comuniști au fost împușcați sau închiși, exemplele lor s-au difuzat în propaganda activiștilor numiți ilegaliști. A început să apară un nucleu național în închisori, în timp ce unii, intelectuali, făcând parte din rândul burgheziei se puteau mișca liber. Erau avocați,erau militari de carieră. Să ne gândim la Lucrețiu Pătrășcanu, Ion Gheorghe Maurer sau Emil Bodnăraș. Bodnăraș stătuse puțin în închisoare. Maurer nu fusese deloc închis, deși de la Odessa, practic, ofițer fiind, dezertase. Lucrețiu Pătrășcanu bine ancorat în burghezie se alesese doar cu domiciliu forțat la Poiana Țapului.
Acesta din urmă dezertase misterios în URSS și revenise fiind arestat. Cei trei au format cumva o troică în libertate, în timp ce Gheorghiu Dej, Gheorghe Apostol, Vasile Doncea, Nicolae Ceaușescu erau în închisoare. Ana Pauker fusese schimbată în 1941 cu Ion Codreanu. Codreanu era deținut de sovietici, Ana Pauker de români. Ea se va orienta spre organizarea în URSS a structurilor pe care sovieticii le voiau implantate în România.
Regele Mihai 23 August 1945
foto: Scânteia
Debarcarea lui Foriș sau „cererea de divorț” față de Moscova
Până la 4 aprilie 1944, PCdR a fost condus De Isztvan Foriș, etnic maghiar. El a trezit antipatia comuniștilor din închisoare. Asta pentru că s-a descoperit noncombatul său cu regimul Antonescu. În plus, un alt viitor lider comunist, Constantin Pârvulescu „uitase” într-un taxi o listă cu membrii „Ajutorului Roșu” care a ajuns la Siguranță. Evident, mulți ilegaliști au fost deconspirați. El nu va păți însă nimic.
Foriș era omul cerut de Moscova, dar comuniștii din țară au sesizat că îi trădase. L-au mazilit, invocând faptul că Moscova ceruse asta. Aici rolul convingător l-a avut Pătrășcanu. Ulterior, în 1946, Foriș va fi executat de tovarășii săi și trupul îngropat sub podeaua unei case. Gheorghiu Dej a preluat conducerea partidului deși era în închisoare.
23 august 1944 - comuniștii români le iau fața tovarășilor de la Moscova
Dej evadează înainte de 23 august 1944, de la Târgu Jiu. Alți comuniști sunt eliberați înainte de 23 august, dar foarte mulți, evident, ies din închisoare după 23 august. Bodnăraș și Pătrășcanu intră în jocul Palatului și al PNL, PNȚ, PSD.
La 16 martie 1944, Barbu Știrbei, confident al Reginei Maria și al Regelui Ferdinand, cumnat cu Ionel Brătianu mersese la Cairo. Aici, a aflat clar că sovieticii nu tolerau discuții legate de ieșirea din război fără reprezentanți ai comuniștilor. El i-a trimis lui Maniu telegrama: „Formați un partid comunist”!
În aprilie 1944, devenise evident că discuțiile despre eventualitatea unui armistițiu de la care comuniștii ar fi fost excluși, nu ar fi fost luat în calcul. Asta fusese solicitarea primită de Frederic Nanu de la ambasadoarea sovietică Alexandra Kollontai.
Comuniștii din România înțeleg șansa lor și decid să o fructifice. Erau conștienți că dacă regimul Antonescu ar fi căzut prin forța armelor, în caz de capitulare necondiționată, comuniștii români de la Moscova trăgeau cartea câțtigătoare.
Pregătirile de la Moscova
Ana Pauker nu era singura comunistă din România aflată la Moscova. Foarte mulți luptători din Brigăzile Internaționale din Spania erau acolo. Unii ca și o parte din liderii PCdR din perioada interbelică sfârșiseră executați de Stalin ca troțkiști. Din 1943, începuse organizarea Diviziei Tudor Vladimirescu din prizonieri români de pe Frontul de Est. În aprilie 1945, se va crea Divizia Horea Cloșca și Crișan.
Ana Pauker contribuise la pregătirea ideologică a noii divicii în 1943. Radio Moscova avea secție în limba română la care lucrau comuniști români care vor veni după 23 august 1944 în România.
Ana Pauker și Andrei Jdanov: „Ce cauți aicea, domnule Pătrășcanu?” vs „Ce-ați făcut nenorociților”?, Moscova, septembrie 1944
Așadar, Botnăraș și Pătrășcanu implică ilegaliștii comuniști alături de Rege și partidele „istorice” în momentul 23 august 1944. Comuniștii îi iau pe Antonești din Palatul Regal și îi țin în Vatra Luminoasă când trupele sovietice intră la finalul lui august 1944 în Capitală.
Conferinţa Naţională a P.C.R. din octombrie 1945. Sursa foto: Fototeca online a comunismului românesc/ Cota: 2/945
Vine vremea ca delegația românească de armistițiu să plece la Moscova. Armistițiul, cu data 12 septembrie 1944 e semnat la 5 dimineața, pe 13 septembrie 1944. Evident, înainte de negocieri. Ana Pauker era foc și pară pe Pătrășcanu, întrebându-l „Ce cauți aicea, domnule Pătrășcanu?” La armistițiu, se dorea umilirea României, fără comuniști în delegație. Supărarea ei era evident, abia mascată. Doar ea spera să ajungă să facă parte direct dintr-un Guvern impus de Moscova. Poate chiar să îl conducă.
Mult mai plastic, Andrei Jdanov, ideologul lui Stalin a întrebat franc: „Ce-ați făcut nenorociților?” cu referire la faptul că Pătrășcanu, Dej și ceilalți aleseseră să îl dea jos pe Antonescu alături de rege și partidele istorice. Ideologic vorbind, greșiseră față de Moscova. De fapt acesta a fost divorțul de „linia moscovită”. Din acest motiv, comuniștii români s-au revendicat din actul de la 23 august 1944. Nu fuseseră de acord cu linia Moscovei.
Revenirea Transilvaniei de Nord -Vest la România, consecință a momentului 23 august 1944
În martie 1945, după ce Moscova își vede visul cu ocbii, guvern condus de Dr. Petru Groza, Transilvania de Nord-Vest. eliberată la 25 octombrie 1944, dar administrată militar de sovietici reintră în granițele României.
Comuniștii români au mers în decembrie 1944-ianuarie 1945, la Moscova. Miza era Transilvania. Gheorghe Apostol era cu Dej în delegație. Liderul maghiar Matyas Rakosi fusese anterior la Moscova unde a invocat atitudinea României din august 1919 când Guvernul comunist Bela Kun a fost debarcat de Armata Română. Kun a fost executat de Stalin ca troțkist, deci, argumentul maghiar nu a fost cel mai fericit ales.
Stalin își descrețește mustața față de 23 august 1944
Trupele române și sovietice luptau la Budapesta din decembrie 1944 și bătălia era în plină desfășurare. Gheorghe Apostol și-a amintit replica lui Stalin către comuniștii români. Stalin a spus că în urmă cu 10 zile, Rakosi îi ceruse Transilvania iar Stalin îi refuzase. Apostol redă astfel discuția Stalin-Dej la care a participat și el:
Stalin. Sursa foto: facebook / Dan Andronic
„Dej, eu nu cunosc aşa bine istoria poporului român şi istoria acestei provincii, Transilvania. Probabil v-a supãrat foarte mult faptul cã nu o datã a fost la mine [Matyas] Rakosi care a ridicat problema Transilvaniei. Ultima datã a fost acum zece zile. Şi i-am spus: <<Rakosi, dacã mai vii încã o datã cu problema Transilvaniei, n-ai sã mai poţi veni niciodatã sã mã vezi! Voi, ungurii, n-aţi fãcut ceea ce au fãcut românii>> ” Şi ne spune nouã: “Voi, prin actul de la 23 august, aţi redus perioada rãzboiului cu cel puţin şase luni de zile! Şi au fost salvaţi douã milioane de oameni” Asta i-a spus-o lui Rakosi: “Voi ce-aţi fãcut?”.
În iulie 1945, regele Mihai a primit Ordinul Victoria de la Stalin. Asta nu înseamnă că Stalin iubea România sau îi aprecia pe comuniștii români. Stalin calculase în mintea lui cam câți soldați sovietici nu au murit și cât armament sovietic s-a economisit când România a întors armele. Nu mai vorbim de faptul că Germania nazistă a pierdut petrolul din Valea Prahovei.
Epilog...
Concluzia este una: comuniștii români s-au revendicat din două motive din actul de la 23 august 1944 și au mărit rolul sărbătorii, devenite din 1948, sărbătoare națională. În primul rând, au ajuns din ilegalitate la vârful puterii. În al doilea rând, comuniștii români luau fața celor ce se încălzeau „în culise la Moscova”. Stalin însuși cântărise avantajul strategic al lui 23 august 1944 în raport cu abaterea de la ideologie, pe care o reproșau Pauker și Jdanov. Stalin, până la urmă, nu era dogmatic, a fost un dictator pragmatic
Recomandările noastre
