De ce nu crește economia României. Bancherii zic au găsit sursa problemei. Rolul CCR

De ce nu crește economia României. Bancherii zic au găsit sursa problemei. Rolul CCR

Impredictibilitatea cadrului legislativ reprezintă principala barieră împotriva creditării, care reprezintă motorul ce finanţează produsul intern brut (PIB) şi deci bunăstarea individuală, consideră preşedintele executiv al Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu.

„De vreo opt ani, noi facem un studiu anual, un barometru al băncilor în care bancherii transmit constant în fiecare an că principala barieră împotriva creditării, a motorului care finanţează un produs intern brut şi, deci bunăstarea individuală, principala barieră este dată de impredictibilitatea cadrului legislativ. Aş adăuga şi eu aici: impredictibilitatea şi inovaţia cadrului legislativ pentru că suntem obişnuiţi să avem exemple nemaiîntâlnite în lume, pentru că suntem obişnuiţi să trecem cu uşurinţă peste ele”, spune Dănescu.

„Câţi dintre oamenii importanţi din perspectivă profesională, elitistă ştiu că ieri noi aşteptam concluzia Curţii Constituţionale cu privire la plafonarea dobânzilor în industria bancară? Câţi ştiu că această aşteptare a fost amânată de patru ori şi că ne aşteptăm să mai fie amânată? Ce înseamnă asta asupra investiţiilor în economia României? Înseamnă că de la o dată la cealaltă foarte multe decizii au fost amânate pentru că această concluzie duce la o decizie de investire sau de non investire”, a declarat Florin Dănescu, la cea de-a doua ediţie a Forumului Naţional de Drept Bancar.

Preşedintele executiv al ARB a precizat că suma tuturor investiţiilor făcute în România de la Revoluţie încoace, respectiv soldul investiţiilor străine directe, este de circa 56% din PIB, comparativ cu Bulgaria - 87% sau Ungaria - 211%.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Putem măsura impactul acestei impredictibilităţi asupra vieţii noastre? Putem măsura cu cât influenţează investiţiile în România această impredictibilitate? Suma tuturor investiţiilor făcute în România de la Revoluţie încoace, soldul investiţiilor străine directe este de vreo 56% din PIB. Eu am crezut că este o cifră bună când am citit-o prima dată, apoi am aflat că Bulgaria are 87% şi, de exemplu, Ungaria are 211% soldul investiţiilor străine directe din produsul intern brut”, a atras el atenţia.

Florin Dănescu a subliniat că numai între 2014 şi 2018 au fost 50 de legi noi împotriva industriei bancare. „De câte ori investitorii care erau deja prezenţi aici şi făceau o evaluare, îşi calculau şi măsurau decizia cu privire la investire nu au fost convinşi să se ducă la vecini?”, a încheiat oficialul ARB.