De ce nu a fost România apropiată de China? Ioan Mircea Pașcu: În 2012 a venit ordinul
- Nicolae Comănescu
- 19 aprilie 2026, 11:34
China / sursa foto: dreamstime.com
Relațiile reci dintre România și China. Un subiect analizat de Ioan Mircea Pașcu, fost ministru al Apărării, la podcastul Evenimentul Istoric, realizat de Dan Andronic și difuzat vineri pe evz.ro și pe canalul de YouTube Hai România.
De ce nu a fost România apropiată de China? Ioan Mircea Pașcu: „În 2012 a venit ordinul”
„Cu chinezii am avut relații în prima perioadă, relațiile au rămas și în cea de-a doua perioadă, lucrurile au mers bine până în 2012. Ion Iliescu era prieten cu Li Peng, fostul prim-ministru al Chinei. Amândoi terminaseră Energetica la Moscova, au fost colegi și au rămas prieteni de familie.
Noi eram pe linie dreaptă la intrarea în NATO. Și eu am aflat că ministrul Apărării al Chinei face un turneu în Europa. Și eu l-am cunoscut pe ministrul Apărării din China în 1995, când ca secretar de stat și am făcut o vizită acolo. Și vreau să vă spun că la finalul vizitei, contrar protocolului, ministrul a dat o masă în onoarea mea și a soției în Orașul Interzis. Și de atunci am rămas cunoștințe. Când a aflat că am fost numit ministru, prima telegramă de felicitare a venit de la ministrul chinez, de la acest ministrul chinez”, a spus Ioan Mircea Pașcu.
Vizita de la București a ministrului Apărării de la Beijing
Invitatul podcastului a vorbit despre un moment important, când l-a invitat la București pe ministrul Apărării din China. „La București se organiza B9 și eram cam strâns. Aveam și chestiile cu NATO, aveam și B9 ăsta. Și eu am spus am trimis un mesaj la Beijing și am spus, m-aș simți jignit dacă Ministrul Apărării nu face o vizită în România, care nu e inclusă în program.
Și imediat am primit un mesaj că ministrul scurtează cu o zi într-o parte și întârzie cu o altă zi, astfel încât are două zile să vină în România. Cred că a fost și un test din partea lor să vadă cum îi tratăm când deja noi eram în barcă să mergem spre vest. Și vreau să spun că a venit și a fost primit și de domnul Năstase, a fost primit și de domnul Iliescu și a fost una dintre cele mai reușite vizite pe care le-a avut.”
„O mare greșeală”
Fostul ministru spune că totul s-a rupt în 2012, atunci când România ar fi primit ordin să ia distanță de Beijing. „În 2012 a venit ordin de la stăpânire, să întrerupem absolut orice legătură cu China. Și vreau să spun că am făcut o mare greșeală. O mare greșeală. Și vreau să vă spun că, în mod normal, o țară ca noastră nu își poate permite să aibă în rândul marilor puteri inimici sau nu poate să aibă amici, dar să fie în relații bune cu ei.”