Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov va fi eliberat. Decizie la Tribunalul Vrancea

Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov va fi eliberat. Decizie la Tribunalul VranceaColecția de tablouri a lui Darius Vâlcov, scoasă la licitație. Sursa foto: Arhiva EVZ

Fostul ministru de Finanțe Darius Vâlcov va fi eliberat condiționat din închisoare, potrivit unei decizii luate miercuri de Tribunalul Vrancea.

Pedeapsa lui Darius Vâlcov a fost redusă anul trecut de ICCJ

Pedeapsa fostului ministru de Finanţe Darius Vâlcov, condamnat la şase ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălarea banilor, a fost redusă la cinci ani de închisoare, după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în noiembrie anul trecut, recursul în casaţie formulat de inculpat. Magistraţii au decis să menţină decizia de confiscare a sumei de 6,2 milioane de lei de la Vâlcov. Decizia Înaltei Curţi a fost definitivă.

Sentința de liberare condiționată

„Solutia pe scurt: În baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, admite contestația formulată de contestatorul-condamnat Vâlcov Darius Bogdan, deţinut în Penitenciarul Focşani, împotriva Sentinţei penale nr. 336/09.04.2026 pronun?ate de Judecătoria Focşani în dosarul nr. 4426/231/2026.

Desființează în totalitate sentința penală contestată şi rejudecând: În baza art. 100 Cod penal, admite cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Vâlcov Darius Bogdan.

Dispune liberarea condiționată a condamnatului Vâlcov Darius Bogdan din pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1246/08.12.2025 a Tribunalului București - Secția 1 Penală, definitivă prin decizia penală nr. 130/CO/04.03.2026 a Curții de Apel București - Secția a II- a Penală.

Atrage atenţia condamnatului asupra consecințelor nerespectării prevederilor art. 104 alin. 2 Cod penal, referitoare la revocarea liberării condiționate si executarea restului de pedeapsă, daca după liberarea condiționată condamnatul săvârșește o nouă infracțiune.

Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului de sub puterea mandatului de executare nr. 3758/04.03.2026 emis de Tribunalul București – secția I Penală, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză.

Constată că petentul a fost asistat de apărător ales. În baza dispoziţiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.06.2026”, este decizia Tribunalului Vrancea.

Condamnarea

Vâlcov a fost condamnat în 2023 de Înalta Curte la şase ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. În mai 2015, fostul ministru de Finanţe a fost trimis în judecată de procurorii DNA pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate – primar al municipiului Slatina, senator şi ministru de Finanţe.

Predarea și extrădarea din Italia

Darius Vâlcov s-a predat autorităţilor italiene în 23 mai 2023, în Napoli. Conform legislaţiei italiene, competenţa de judecată a fost atrasă de Curtea de Apel Napoli. Instanţa italiană nu a dispus arestarea provizorie în vederea predării, iar Vâlcov a fost lăsat în libertate sub supraveghere. Anterior, fostul ministru fusese dat în urmărire de Poliţia Română și ulterior a fost extrădat în România.

Tablourile lui Vâlcov

Procurorii anticorupție au descoperit că o parte dintre tablourile din colecția lui Darius Vâlcov fuseseră ascunse în pereți falși, în dulapuri și pe sub paturi din locuințele unor apropiați sau rude. Ancheta a vizat mai multe adrese din județul Olt și București.

De asemenea, sursele judiciare susțineau că Vâlcov ar fi păstrat unele opere și într-un seif aflat în casa unui prieten, deputatul Daniel Bărbulescu. Lucrările de artă au fost, recent, scoase la licitație.