De ce 23 august 1944 nu a fost totuși o lovitură de stat

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google Urmărește-ne pe Google News

De-a lungul istoriei, Actul de la 23 august 1944 a avut multe denumiri, istoriografice și politice totodată. I s-a spus „insurecție națională antifascistă”, „revoluție națională anti-fascistă și anti-imperialistă” înainte de 1989. Din 1990, primul an când nu s-a mai celebrat ca sărbătoare națională, i s-a spus „lovitură de stat”, „lovitură de palat”,

23 august 1944  și „vârtejul constituțional”

Desigur, nu toți istoricii acceptă ideea că perioada 6 septembrie 1940-23 august 1944 a avut totuși „un reazăm constituțional”. Ei susțin că Regele Carol al II-lea a suspendat Constituția din 1938, a dizolvat Parlamentul. El l-a numit pe generalul Ion Antonescu acesta având „depline puteri”. A doua zi, Regele a abdicat în favoarea fiului său pe care-l detronase ca rege aflat sub Regență. Iar Regele Mihai i-a permis lui Ion Antonescu să aibă mandatul de Prim Ministru, mult extins, sub numele de Conducător al Statului.

Așadar, se suspendă Constituția din 1938. Regele Mihai fusese numit în 1927, rege minor sub Regență, în baza unei modificări din ianuarie 1926 a Constituției din 1923. Se introducea noțiunea de Regență dacă urmașul legitim la tron ar fi fost minor. Nimeni nu putea anticipa că Regele Ferdinand va deceda în vara lui 2027. Așadar, 23 august 1944 a fost sub influența unui „vârtej constituțional”. La cât de precipitate erau lucrurile, fiind schimbată o dictatură cu alta, nimeni nu se gândea la un cadru constituțional atunci.

23 august 1944 și drepturile Regelui Mihai

În septembrie 1940, generalul Antonescu prelua puterea dar îl împingea în scenă pe Regele Mihai care era major. Adică, înainte să bănuiască faptul că ar putea exista un 23 august 1944, Ion Antonescu avea nevoie să acționeze după un paravan politic. Adică el era militar, era dictator. Avea nevoie de un paravan politic. Acesta a fost reprezentat de regele Mihai ca garanție că se încadra pe linia monarhică și, evident, de Mișcarea Legionară ca forță politică din 14 septembrie 1940 până la 23 ianuarie 1941, de facto și până la decretul din 14 februarie 1941 de jure.

Regele Mihai semna decretele legi. Este logic faptul că dacă nu mai era Constituția din 1938, de facto ar fi intrat în vigoare raporturile Rege-Prim Ministru din Constituția din 1923. De facto, Antonescu însuși a respectat formal acest drept. Cel puțin, i-a recunoscut calitatea de șef al Armatei când regele Mihai i-a acordat generalului Antonescu gradul de mareșal la 21 august 1941. Dacă regii au fost de drept mareșali, generalii Averescu și Prezan au devenit mareșali pe vreme de pace, în 1930. Ion Antonescu a devenit mareșal în vreme de război. Ca un dictator ce era, practic el și-a luat singur acest titlu, dar a avut nevoie de rege pentru asta. Ori, recunoașterea formală a autorității regelui decurgea din Constituția din 1923.

Demiterea lui Antonescu, în baza Constituției din 1923

Forțele interesate de înlăturarea lui Antonescu, evident, nu puteau acționa fără Regele Mihai. Așadar, ele însele s-au pus cumva în ordinea Constituției din 1923. Asta, pentru că la 31 august 1944, a fost repusă parțial în drepturi Constituția din 1923 de jure. Este dovada că toți „conspiratorii” de la 23 august 1944 se vedeau în logica actului constituțional din 1923 fie și parțial.

Cei care doreau înlăturarea lui Antonescu mizau pe faptul că mareșalul dictator venea formal la Palatul Regal să prezinte Regelui situația. Ori, Antonescu, în loc să vină pe 26 august 1944, a venit (chemat sau nu, aceasta este încă o idee disputată istoriografic), a venit pe 23 august după amiază, pentru că situația frontului impunea plecarea sa spre Moldova pe 24 august 1944.

23 august 1944. Românii întorc armele. Sursa foto: descopera.ro

Articolul 88

Articolul 88 din Constituția de la 1923 spunea: „Regele numește și revoacă pe miniștrii săi”. Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, Constantin Titel Petrescu, Lucrețiu Pătrășcanu însuși știau de această prevedere. PNL și PNȚ care nu mai funcționau legal, prin liderii lor, l-au atras pe Regele Mihai. Iar veștile de la Cairo, aduse de Barbu Știrbei nu lăsau loc de întors. Nu se putea face niciun armistițiu cu URSS fără comuniști la tratative.

Așadar, Actul istoric de la 23 august 1944 a fost clar inspirat de facto (nu guvernat de jure ) de practica Articolului 88 din Constituția din 1923. Asta face ca formularea din titlul acestui articol să treacă de la ideea de ipoteză, la aceea de certitudine în sens istoriografic.