Când se va putea circula pe Autostrada Transilvania. Viaductele sunt aproape gata
- Andrei Arvinte
- 2 octombrie 2026, 12:02
Autostrada Transilvania. Sursa foto: Facebook
Lucrările la viaductele de pe secțiunile Nădășelu–Mihăiești și Mihăiești–Zimbor ale Autostrăzii Transilvania (A3) au ajuns la un stadiu fizic de 86%, anunță directorul general al CNAIR, Cristian Pistol.
155 de kilometri din Autostrada Transilvania ar putea fi dați în circulație
Finalizarea celor două structuri, împreună cu lucrările de pe cei 30,6 kilometri dintre Nădășelu și Zimbor, va permite circulația continuă pe aproximativ 155 de kilometri de autostradă între Poarta Sălajului și Târgu Mureș.
La Viaductul Topa Mică, cu o lungime de aproximativ 2 kilometri, antreprenorul a finalizat placa de suprabetonare și a început montarea hidroizolației. Etapele următoare vizează realizarea structurii rutiere, montarea parapetului de protecție și instalarea sistemelor ITS.
320 de muncitori și 176 de utilaje lucrează la construcția autostrăzii
În cazul Viaductului Nădășelu, cu o lungime de 1,2 kilometri, au fost montate toate grinzile, iar în prezent se lucrează la placa de suprabetonare. Ulterior vor fi executate lucrările de hidroizolație și cele aferente sistemului rutier, precum și montarea parapetului de protecție, racordarea cu terasamentele și instalarea sistemelor ITS.

Cristian Pistol / sursa foto: Facebook
Potrivit lui Cristian Pistol, lucrările la structura în consolă echilibrată de la Nădășelu au fost finalizate, la fel ca cele privind riglele de coronament, dispozitivele antiseismice și aparatele de reazem.
În șantier sunt mobilizați în prezent 320 de muncitori și 176 de utilaje, resursele fiind adaptate etapelor finale ale proiectului.
Ce probleme va rezolva Autostrada Transilvania
Contractul pentru execuția lucrărilor are o valoare de 995 de milioane de lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată prin Programul Transport 2021–2027.
După finalizarea viaductelor și a celor 30,6 kilometri de autostradă dintre Nădășelu și Zimbor, șoferii vor putea circula fără întrerupere pe o distanță de aproximativ 155 de kilometri între Poarta Sălajului și Târgu Mureș.
Potrivit conducerii CNAIR, Autostrada Transilvania este destinată preluării fluxurilor majore de trafic internațional, interregional și de mărfuri din nord-vestul României.