Fostul ministru al Educaţiei şi Cercetării, Sorin Cîmpeanu, a atras atenția că din această cauză se vor pierde foarte multe contracte de finanţare pentru proiectele de cercetare din ţară.

„România şi-a pierdut dreptul de vot în Agenţia Spaţială Europeană din 1 iulie 2018 din cauza neplăţii contribuţiei pentru anul 2017 şi pentru 2018. Dacă nu suntem interesaţi de prestigiul României şi prestigiul cercetării ştiinţifice din România pe plan internaţional, pot să vă dau câteva exemple concrete în plan naţional. Contribuţia României la Agenţia Spaţială se întoarce cu cel mai bun randament dintre toate contribuţiile pe care România le plăteşte, mai exact, peste 80%”, spune Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării.

„Această contribuţie s-a plătit întotdeauna de către România prin intermediul Ministerului Cercetării care a avut în buget aceste sume. Anul acesta, bugetul Ministerului Cercetării fiind diminuat, aceste sume nu au mai existat şi nu au mai fost plătite”, a mai spus Cîmpeanu.

„Ce înseamnă asta pentru prestigiul internaţional? Dezastru. Agenţia Spaţială Română este o instituţie de mare prestigiu la nivel internaţional. Este o poziţie ce a fost câştigată cu greu, în timp, cu expertiza celor din cercetarea românească, poziţie ce se pierde foarte uşor printr-un demers pe care… încerc să găsesc un echivalent academic pentru iresponsabil, dar îmi este greu”, a mai precizat fostul ministru.