Daniel Balaciu, condamnat de instanță. Declarații sfâșietoare ale Danei Roba

Daniel Balaciu, condamnat de instanță. Declarații sfâșietoare ale Danei RobaDana Roba și Daniel Balaciu. Sursa foto: facebook

Decizie în procesul în care Daniel Balaciu a fost acuzat că a vrut s-o omoare pe make-up artista Dana Roba. În urmă cu doi ani, bărbatul și-a lovit soția cu ciocanul în cap de zeci de ori, până a băgat-o în comă.

7 ani de închisoare

Daniel Balaciu a fost condamnat la 7 ani de închisoare pentru tentativă de omor. Cu toate acestea, Dana Roba susține că pedeapsa este mult prea mică în raport cu chinurile pe care le-a suferit.

”Mi-a rupt toate degetele și încheieturile mâinilor. Tentativa de omor în România așa arată. Condamnarea lui în momentul de față este de 7 ani. Îmi doresc din toată inima ca cei din Parlament să vadă dacă fața lor ar păți așa ceva, ce lege ar da?", a declarat ea pentru fanatik.

Dana Roba

Dana Roba. Sursa foto: captură video

Dana Roba vrea o condamnare mai mare

Femeia își dorește ca instanța să schimbe încadrarea de la tentativă de omor, la tentativă de omor calificat, iar fostului soț să îi fie mărită condamnarea. "Consider că Daniel Balaciu merită să stea acolo mai mult de șapte ani. Minim 15 ani merită să stea la închisoare și să-și revizuiască comportamentul”, a răbufnit ea.

„Sunt foarte supărată, dar mai am totuși o speranță. Cred că dacă completul de judecată este format din două femei, Dumnezeu are putere să le deschidă ochii. Să vadă cu adevărat că a fost tentativă de omor calificat și nu tentativă de omor simplu, așa cum este el încadrat", a adăugat ea.

Șapte ore într-o baltă de sânge

Femeia, care e cunoscută în lumea showbizului, a suferit anul trecut o intervenție chirurgicală complicată pe creier.

Ea a povestit că a stat șapte ore într-o baltă de sânge și că se gândește în fiecare zi la răzbunare.

"Nu m-a ajutat nimeni. Oamenii cred că eu m-am îmbogățit că oamenii au donat pentru mine. Mi-a fost o milă de el când l-am văzut încătușat. «Te rog, retrage plângerea că e foarte greu aici la pușcărie»”, a mai spus ea.