Dăncilă, ședință fulger cu liderii partidului. Guvernul Orban produce panică în PSD
- Condos Magda
- 4 noiembrie 2019, 15:47
La sediul PSD se vor întâlni toți liderii importanți ai partidului, în frunte cu premierul, pentru a stabili strategia pe care o vor adopta dacă Guvernul Orban va fi investit
Premierul demis Viorica Dăncilă i-a convocat la sediul PSD pe miniștrii interimari ai Guvernului demis dar și pe lideri importanți ai partidului, inclusiv pe parlamentarii care nu au fost prezenți luni în sală, la ședința de plen de învestire a noului Guvern Orban.
Premierul Dăncilă, care a prezidat azi o ședință de guvern în care au fost adoptate unele acte normative, a decis să discute strategia pe care o vor urma social-democrații în cazul în care Guvernul Orban va primi voturile necesare pentru învestitură. Potrivit unor surse, citate de o televiziune centrală, întâlnirea ar urmă să înceapă la ora 18, când este estimat că se va da un verdict în privința învestirii guvernului Orban.