– Dan Andronic: Vă reproșați ceva pentru condamnarea la moarte a lui Nicolae și a Elenei Ceaușescu?

– Dan Voinea: Nu-mi reproșez nimic, pentru că eu am cerut-o. Nu pot să revin și să fiu perfid și să spun că nu-i așa.

– Trecând 25 de ani, poate v-ați schimbat părerea?

-Pentru un dictator, indiferent că e de stânga, de dreapta, pe talerele astea ale Justiției, modul discreționar în care acționează acesta împotriva societății la un moment dat, nu există altă pedeapsă decât pedeapsa capitală. Deci mie mi s-a părut că această pedeapsă este potrivită pentru toate crimele care s-au comis în cei 25 de ani de comunism

. – Vorbim de acuzații de genocid, peste 60 de mii de victime, subminarea puterii de stat prin organizarea de acțiuni armate împotriva poporului și a puterii de stat, infracțiuni de subminare a economiei naționale, încercarea de a fugi din țară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari depuse în conturi străine.

– Ultima infracțiune nu-mi aparține. A fost adăugată.

– Cum adică a fost adăugată? Vă citez din comunicatul oficial. Scrie acolo toate astea, inclusiv genocid cu 60 de mii de victime, deși dacă vorbim despre toată perioada, cred că sunt mai multe.

– Dacă mă întrebați acum, pentru că am continuat să lucrez la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, am constatat că în România nici nu au fost numărate victimele comunismului. Și, pe categorii de victime, am ajuns la cifre mari. Cifre care depășesc două milioane de victime. Cifra respectivă a fost lansată atunci de presă. Am și avut o discuție cu Gică Popa (președintele completului de judecată care i-a condamnat pe Nicolae și Elena Ceaușescu) și am zis: „Domnule, aveam o declarație de-a lui Tudor Postelnicu (ministru de Interne în 1989 – n.r.)”. Stenogramele din 18-19 decembrie le-am găsit în Comitetul Central și le-am predat. Era acolo un grup constituit care prelua toate documentele. Mie mi le-au dat pentru că, în 22 decembrie 1989 s-a dat un telefon din Comitetul Central să fie arestaţi demnitarii de partid și de stat şi revoluționarii, ca să nu-i mai bată, și să vină procurorii. Eu și încă doi colegi ne-am dus la procurorul general și am zis: „Domnule, noi ne ducem acolo”. Nu voia nimeni să meargă, iar procurorul general ne-a spus: „Este alegerea dumneavoastră, mergeți!”. M-am dus și mie mi l-au dat pe Tudor Postelnicu. Postelnicu are mandat de arestare de la mine din data de 23 decembrie. Pe 22 decembrie nu am avut mandat la mine. Tudor Postelnicu ne-a povestit toate astea. Și așa am ajuns eu un fel de „prestări servicii” la Revoluție. Când era să aducă la arestare din ăștia grei, îi aduceau la mine. Ei mă percepeau ca pe procurorul care se ocupă de aceste cazuri..

– Credeți că Nicolae și Elena Ceaușescu au beneficiat de un proces echitabil și corect?

– Se poate spune că a fost un proces echitabil. Popa Gică a zis: „Tu crezi că stă cineva după tine să faci dosarul acum? Important e să înceapă procesul”. Deci noi cu gândul ăsta ne-am dus acolo, nu a discutat nimeni cu noi că mergem să-l împușcăm pe Ceaușescu, că nu era treaba noastră.

– Ați spus la un moment dat că verdictul a fost stabilit de alții…

– Vă spun imediat cum a fost. Condamnarea la moarte a lui Ceaușescu s-a stabilit în clădirea Ministerului Apărării Naționale, în cabinetul generalului Stănculescu, de către Ion Iliescu, generalul Atanasie Stănculescu, Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Ion Bârlădeanu, Silviu Brucan. Și el a fost sacrificat de comuniști pentru comunism.

– De foștii tovarăși de partid.

– Da, lucrul ăsta l-am aflat și eu mai târziu, când Petre Roman și-a scris memoriile și a mărturisit acolo cum au stabilit ei că, dacă se merge la Târgoviște la proces, să nu se mai continue procesul. Asta a fost hotărârea luată politic de ei, iar Stănculescu s-a ocupat din punct de vedere tehnic de organizarea acestui proces.

– Virgil Măgureanu ce căuta în sala procesului de la Târgoviște?

– Virgil Măgureanu era în grupul lor de putere.

– Pe Nicolae și Elena Ceaușecu îi cunoșteați?

– De la televizor. Abia atunci ne-am văzut față în față.

„Primul care a folosit cuvântul „teroriști” a fost Ceaușescu”

– Dan Andronic: L-ați întrebat pe Nicolae Ceaușescu la un moment dat și citez: „Domnule președinte, să ne spună inculpatul cine sunt mercenarii străini care și la această oră trag în populație pe întreg teritoriul țării, cine i-a adus și cine îi plătește pe acești mercenari”. Acum este rândul meu să vă întreb: au existat acești teroriști străini? V-ați fundamentat în acești 25 de ani, de anchetă, de reflexie, modul în care au murit acești oameni?

– Dan Voinea: Ăsta a fost primul lucru care m-a interesat. Am urmărit fenomenul acesta terorist. Există. Dacă dosarul nu este public, vedeți, aceste lucruri nu se știu! Căci primele dosare pe care mi le-au pus în brațe au fost dosarele cu teroriști.

– Haideți să definim ce înseamnă teroriști!

– Primul care a folosit cuvântul „teroriști” a fost Nicolae Ceaușescu, în data de 17 decembrie, când s-a referit la manifestanții din Timișoara şi i-a catalogat ca fiind huligani, iredentiști și teroriști.

– Nu ați definit ce înseamnă terorist, după cele conținute de 40 de dosare. Mi-ați spus că acele dosare conțineau teroriști.

– Nu am avut terorişti, pentru că nu existau. Nu au existat teroriști. Toate dosarele cu suspecții reținuți ca teroriști au fost verificate de procurori. Eu am avut patruzeci și ceva de dosare.

– De suspecți…

– Au fost considerați suspecți.

– Păi, ne amețiți. Au fost teroriști sau suspecți?

– Acolo s-a folosit cuvântul teroriști.

– Și ce reprezentau ei? Oa meni care au tras în manifestanți?

– Oameni care au tras, care au desfășurat activități de diversiune.

– Străini, români?

– Străini și români.

„Erau și străini reținuți ca teroriști”

Dan Andronic: Deci ați avut și cazuri în cele 40 de dosare, de străini care au tras?

– Dan Voinea: Erau și străini reținuți ca teroriști. Primul dosar pe care l-am avut a fost cu unul Gabriel Matei. Era reținut la Poliția Capitalei, l-am audiat și am constatat că era muncitor la Mecanică Fină. Avea pasiune pentru fotografie. La întreprindere avea un laborator foto. Și când au plecat să demonstreze împotriva lui Ceaușescu l-au luat și i-au spus: „Fă-ne și nouă poze”. Au ajuns în Piața Palatului, au intrat în clădirea Comitetului Central, a continuat să facă fotografii. A făcut schimb cu un jurnalist străin, care a murit când s-a tras întrun avion care mergea de la București spre Belgrad. Și el a fost reținut ca terorist. Gabriel Matei a ajuns ziarist până la urmă. Apoi a povestit că la Poliția Capitalei veneau ziariști, îi scoteau, îi arătau acestora, nu le dădeau voie să vorbească, îi puneau la zid, s-au dat poze cu ei în ziare. N-a făcut nicio acțiune cu caracter terorist. Următorul dosar pe care l-am avut a fost cu cinci teroriști îmbrăcați în trei rânduri de costume. Erau reținuți acolo. I-am scos. Unul dintre ei, Pană, avea o cicatrice pe obraz. A făcut armata cu mine. Știam că-i zidar. Când l-am văzut, l-am întrebat: „Mă, ce cauți tu aici?”. Eu eram în uniformă, el nu m-a recunoscut. I-am zis: „Bă, eu sunt Dan Voinea, colegul tău de grupă, am făcut armata la Drăgășani”. Zice: „Dane, tu ești?”. „Da, am ajuns procuror militar și tu terorist. Ce faci aici, ce s-a întâmplat?”. „Păi, să vezi că m-au luat din comună ca zidar, să lucrez la Casa Poporului. Și eu, și ceilalți ne-am dus la Biserica Antim ca să ne dea de pomană. Vin şi nu mai ştiu ce”… Aveau trei rânduri de haine pe ei, pentru că la Casa Poporului nu intrai decât dacă aveai permis de intrare, şi ei aveau vreo trei legitimații. Aveau trei rânduri de haine, pentru că pe lângă hainele lor de lucru își mai puneau o pufoaică, o salopetă sau alte haine mai groase.

„«Nu a fost, domnule, nicio organizație teroristă», asta mi-a zis Stănculescu”

– Dan Andronic: Spuneți că ideea existenței teroriștilor a fost o prostie?

– Dan Voinea: A fost o diversiune. – Și, atunci, cine a tras? Securitatea sau Armata? – Și să vă spun. Mi-am luat un grup de 20 de polițiști-criminaliști cu care am lucrat în aceste dosare. Și am reușit să stabilim la Brașov, pentru toate cele 231 de victime, autorul fizic. La Constanța am stabilit pentru toate victimele autorul fizic. La Brăila am stabilit autorul fizic, la Oradea am stabilit autorul fizic pentru toate victimele, la Arad am stabilit autorul fizic pentru toate victimele. La Reșița am stabilit autorul fizic pentru toate victimele. Și erau militari în termen de la Armată, luptători din gărzile patriotice cărora li s-a pus arma în mână acolo, am mai avut și militari de la Interne implicați, care au fost așezați în dispozitive. Cam atât.

– Deci, celebrele trupe de Securitate de pe vremea lui Ceaușescu nu au existat la Revoluție?

– Trupele de Securitate au fost izolate, li s-au luat armele, la un moment dat li s-au dat armele înapoi și au fost băgate prin dispozitive, dar erau tratate, mă rog, izolate, reticente și nu au fost folosite atunci… Și dacă luați dosarele, așa cum vă spun eu, veţi găsi răspuns pentru fiecare victimă exact cine a împușcat-o. Am făcut această activitate cu polițiștii ăștia pentru că le-am spus: „Voi ați fost considerați teroriști și suspecți, haideți să facem treaba corectă. Nu facem politică aici, da, hai, să plecăm de la victimă și să stabilim adevărul!”. Că numai așa putem să înlăturăm mitul acesta al existenței unor teroriști care au venit în România, au tras și au plecat. Când i-am prezentat materialul de urmărire penală generalului Stanculescu pentru Timișoara, primul lucru care l-am întrebat a fost ăsta: „A existat vreo putere străină care în decembrie 1989 a atacat România?”. El, ca ministru al Apărării, trebuia să știe că Armata este făcută pentru dușmanul extern. Și mi-a zis:„Nu”. Mi-a dictat așa, am notat acolo. Declarația lui e la dosar. A doua întrebare, zic: „A existat vreo organizație teroristă care a acționat pe teritoriul României în decembrie 1989?”. S-a uitat lung la mine, s-a uitat în jos, pe urmă iar s-a uitat, credea că eu știu. Cum adică, eu chiar nu știu de vreo înțelegere, de ceva. „Domnul general, eu vă întreb foarte serios, eu chiar nu știu. Chiar am fost luat de prost și mi-au dat niște dosare în brațe și am constatat că nu au fost. Spuneți-mi dumneavoastră acum, au fost sau nu au fost?” „Nu a fost, domnule, nicio organizație teroristă”. Și este consemnat în declarația generalului Stănculescu, în dosarul Timișoara.

Generalul Stănculescu se cunoștea cu Ion Iliescu din 1956

– Dan Andronic: Credeți că Ion Iliescu, Petre Roman, Virgil Măgureanu, Atanasie Stănculescu și toți cei implicați în perioada 13-15 iunie vor ajunge să plătească?

– Dan Voinea: Corect ar fi ca Justiția să dea un verdict de vinovat sau nevinovat. Deci, locul acestor dosare este în instanță, așa cum a cerut și CEDO. Dacă nu se vor face publice aceste dosare, totdeauna vor fi comentarii, vor fi suspiciuni, vor fi tot felul de discuții cu privire la vinovația sau nevinovăţia lor. Și ceea ce este mai rău, e că vorbim de foarte multe victime cărora nu li s-a făcut dreptate. Și eu zic că este o şansă acum să demonstrăm şi noi Europei, bineînţeles, ca urmare a deciziei Curții Europene, că în România funcţionează statul de drept. Vă mai spun ceva interesant. Pe mine m-a impresionat faptul că au ars oameni. Adică, numai naziştii au făcut asa. Ăla e dosar făcut de mine. E primul dosar după Târgovişte pe care l-am făcut. Eu m-am rupt de ei, după ce am venit de la Târgovişte, că au vrut să ne omoare acolo, apoi în Bucureşti, au fost de mai multe ori. Şi, atunci, eu m-am rupt de ei… M-am certat cu (…).

Declaraţia lui Ilie Ceaușescu o găsiţi în raportul Comisiei Parlamentare în care explica modul cum s-a plecat la Timişoara. Şi eu zic că omul ăsta a fost sincer. Era un istoric, care se deosebea mult de Nicolae Ceauşescu prin comportament. Şi el explica faptul că, pe 17 decembrie 1989, ministrul Apărări Vasile Milea i-a convocat la minister pe şeful statului major, pe Guşă şi pe locţiitorii lui: Ilie Ceauşescu și generalul Atanasie Stănculescu. S-a pus problema cine merge la Timişoara. Generalul Guşă trebuia să meargă de drept pentru că era comandantul Armatei, după care trebuia să meargă locţiitorul politic, adică Ilie Ceauşescu. La care Stănculescu a avut un argument peste care nu a putut să treacă.

– La ce vă referiți

– A zis: „Tovarăşul ministru, lăsaţi-mă pe mine, că ştiţi că în 1956 eu am făcut ordine la Timişoara”. În 1956, Stănculescu era comandantul unui batalion din Timişoara. Şi când studenţii aia de la Politehnică, cu profesorii, în sala de mese seara, au zis: „Măi, ce facem că, uite, la Budapesta au ieşit împotriva ruşilor, noi nu facem nimic?”, ceva de genul asta a fost. S-a sifonat repede întâlnirea aia şi cel care a venit cu trupele, exact ca la Revoluţie, a înconjurat, a venit cu camioane din alea militare cu prelată, a fost Stănculescu. I-au bagat în camioane şi i-au dus în unitatea militară. Exact ca la Revoluţie. I-au bătut şi cine a făcut anchetă din partea CC al UTM, că era Uniunea Tineretului Muncitor? Tovarăşul Ion Iliescu. Deci, de atunci se cunoşteau. De-asta în 22, Ion Iliescu s-a dus la Ministerul Apărării, la Stănculescu, cu toată camarila şi nu a plecat de acolo până nu s-a liniştit strada. Iar Stănculescu nu a luat degetul de pe trăgaci, că el a coordonat totul, nu Militaru, el si cu Eftimescu.

– Pe generalul Iulian Vlad (fostul șef al Securității-n.r) dumneavoastră l-ați anchetat?

– L-am audiat şi eu, dar… I-am luat o declarație. Două declaraţii i-am luat.

– Eram curios să știu de ce a zis. Era prieten bun cu Milea… Se împrieteniseră din cauza situației.

– Pe generalul Vlad, noi l-am audiat în dosarul privind 21 decembrie. Pe el, pe Postelnicu, pe cei de la Interne. După 22 decembrie, generalul Iulian Vlad apare în noaptea generalilor acolo, dă nişte ordine alor lui să bage armele în rastel, să izoleze un pic Armata, dar au vrut să-l omoare şi pe el.

„Când milițienii au coborât în fața ministerului, militarii s-au pus cu mitraliera pe ei”

– Dan Andronic: Pe toți au vrut să-i omoare, i-au dus pe stadion, pe Ghencea! La acest episod vă referiți?

– Dan Voinea: Ascultați-mă, așa cum au făcut cu cei de la USLA – am identificat încă opt cazuri. După ce i-au împușcat pe cei de la USLA și i-au scos ca teroriști, le-au tăiat capul și au scris pe ei teroriști… Și ei îi chemaseră pe toți ca să apere ministerul. Au dat telefon la Academia Militară să vină să apere ministerul, pe care nu l-a atacat nimeni niciodată. S-au urcat aia în trei autobuze, au oprit în poarta Ministerului Apărării, acolo în Drumul Taberei. Au tras în ei, morți și răniți. Pe cei care au scăpat i-au băgat în dispozitiv. După nicio oră, adjunctul lui Stănculescu, generalul Nicolae Eftimescu, a sunat la Academia Tehnică Militară de la Coşbuc.

– Dar ce aveau cu ei, eu asta nu înțeleg?

– Să vedeți! S-au urcat și ei în autobuze, s-au dus la Ministerul Apărării Naţionale și s-a tras și în ei. Avem și acolo morți și răniți. Care au scăpat i-au băgat în dispozitiv. După aia i-au dat telefon generalul Bâtlan, care era șeful Miliției Capitalei, să-i spună că colcăie Cimitirul Ghencea de teroriști. Să trimită milițieni, pentru că ei știu să lupte cu teroriștii. Strânge ăsta vreo 30 de oamenii, i-a pus și pe ăștia într-un autobuz. Milițienii nu s-au mai dus prin față, au mers pe lângă gardul Cimitirului Ghencea și, la un moment dat, au spus să oprească autobuzul și apoi au sărit gardul. Cimitirul se învecinează în partea de sud cu Ministerul Apărării Naţionale. Militarii care erau în dispozitiv și aveau ordin să tragă când i-au văzut pe milițieni că intră pe acolo, pac cu mitralierele pe ei. Bineînțeles că aștia au plecat, au fugit. A primit generalul Bâtlan reproșuri că au fugit. Să-i trimită din nou. Nu s-a mai dus niciunul.

– Milițieni au un puternic instinct de supraviețuire!

– I-a chemat, nu știu dacă o mai trăi Truțulescu, și pe ăia de la Buzău, de la unitatea de cercetarediversiune. A venit Truțulescu și a spus că lui i-au murit patru colegi lângă el. Și el chiar a crezut că se luptă cu teroriștii. Au ajuns noaptea ei, cu camioane cu prelată, şi când au coborât în fața ministerului s-au pus cu mitraliera pe ei. Ăștia nu au mai apucat să intre: răniți, morți, unii au fugit în blocuri. Au cerut ajutor, au bătut în uși la oameni, au dat telefoane. Oamenii, văzându-i în costume de camuflaj, spuneau că-s atacaţi de teroriști. Până dimineață a fost măcel acolo. Locatari din Drumul Taberei care au apucat să treacă pe acolo cu mașinile i-au ras și pe ei, nu mai conta că e autobuz, camion, Dacie. Au ras tot! Când ai greșit, domnule, prima oară, a doua oră, a treia oară, a patra oară, a cincea oară, a șasea oară, a șaptea oară, a opta oară?

-Cu generalul Vlad cum a fost? Ați spus că au încercat să-l lichideze.

-Pe generalul Vlad l-au chemat la minister şi a plecat cu două TABuri de la CC. Norocul lui atunci a fost că a venit un tip care era în anturajul lor în CC şi le-a zis: „Bă, dacă mergeți, luați-mă și pe mine, că eu stau în Drumul Sării. Când au ajuns la Răzoare, ăștia cu TAB-urile au luat-o pe Drumul Sării și cei care erau în dispozitiv au tras după ei, iar ei s-au refugiat într-o casă de căsătorii din acea intersecţie și așa au scăpat.

– Doreau să-i omoare și pe cei din TAB, și pe generalul Vlad?

– Pe toți.

– A fost un plan?

– Da. Cum să tragi în ei? Nu erau adversari politici, nu erau ţărănişti, nu erau liberali. Cum să nu faci dosare? Dacă dumneavoastră aveți un copil acolo și vi-l împușcă ?

– Eu stau să mă întreb de ce au făcut chestiile astea … De ce trebuia să ajungem la 60.000 de victime… De ce au făcut asta?

– Nu știu să vă răspund acum!

– A ieșit ceva din toată ancheta asta, o idee undeva?

– Erau diversiunile pe care le făceau atunci. Îi chemau și îi împușcau.

„Am văzut numele Monicăi Macovei”

– Dan Andronic: Putem spune atunci că 13-15 iunie 1990 a fost o continuare a ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989?

– Dan Voinea: Da, aceeași oameni pe care îi găsim în decembrie, aceleași metode le găsim și în 15 iunie, fără niciun fel de probleme. De aceea vă spun că Iliescu știe, dar nu vorbește. Eu l-am întrebat și despre steagul legionar: „Domnule președinte, dumneavoastră erați în Piața Victoriei, Ministerul de Interne era lângă Dâmbovița, cum ați văzut steagul, că nu se vede nici clădirea?”. Eu credeam că-mi va spune că „așa mi-a zis Gelu Voican sau Petre Roman”. Mizam pe treaba asta. Poate scapă ceva, dar nu a vrut să spună. Eram convins că cineva i-a servit-o, dar nu a vrut să spună.

– Dacă tot am sărit la momentul iunie 1990. Monica Macovei avea vreun amestec în ceea ce s-a întâmplat atunci? Ea spune că nu. Ați găsit mandate de arestare semnate de fostul procuror Monica Macovei?

– Eu am văzut dosarul și i-am văzut numele acolo. Monica Macovei era în grupul procurorilor care s-a ocupat de arestarea celor de acolo, a lui Mărieș și a altora. Ea, Cornel Popescu, Jipa…, vă spun eu care au dat mandate.

– Simona Ionescu, colega mea, a scris despre povestea asta. Este vorba de o conferință de presă din 1997, Alexandru Țuculeanu și Monica Macovei au emis mai multe mandate de arestare. Primul mai multe, Monica Macovei doar unul. Procurorul general Cochinescu a decis ca Monica Macovei și Țuculeanu să facă anchetă și să facă arestări în temeiul legii. După acest eveniment, Monica Macovei și-a dat demisia din procuratură.

„Foarte mulți actori au manipulat manifestanții”. Nume incredibile: Radu Beligan și Tudor Gheorghe

– Dan Andronic: Dar povestea asta cu tatăl Corinei Crețu este adevărată? Se spune că dumneavoastră l-ați protejat pe Ion Iliescu în „Dosarul Revoluției” și al „Mineriadei” pentru că erați prieten cu tatăl Corinei Crețu.

– Dan Voinea: Eu nici nu știu cine e tatăl Corinei Crețu. Eu cu Corina Crețu nu am vorbit în viața mea.

– Deci povestea cu tatăl Corinei Crețu nu este adevărată?

– Nu. Cei care au pus-o în circulație au fost anchetați de mine pentru niște evenimente de la Magazinul Copiilor. La Teatrul de Revistă, care era acolo, Arșinel era secretar de partid, în biroul lui s-a făcut comandamentul unității care a acționat pe Calea Victoriei. Noi am avut foarte multe victime acolo. Soldații stăteau la Magazinul Copiilor, stăteau după stâlpi, ieșeau cu un steguleț când auzeau că vine o mașină. Dacă nu opreau, trăgeau și au făcut așa cu șase mașini, i-au omorât pe toți. Aşa a murit și Horia Căciulescu, a fost împușcat acolo. Și în cercul de persoane care erau în zona asta, la comandamentul ăsta, apar și frații R. Eu am înțeles că stăteau pe acolo, în blocul unde era înainte Romarta Copiilor. Și ei s-au opus mereu acestor anchete. Când au avut ocazia m-au atacat pe mine, ei și cu Ene Viorel. Au fost atacuri de genul acesta, dar erau invenţii pur şi simplu. Nu am vorbit niciodată cu oamenii aceştia. Să țineți minte un singur lucru dacă vă pasionează istoria şi evenimentele din decembrie, miau apărut ca manipulatori de manifestanţi, foarte mulți actori și nu orice actori, directori de teatru. Atât. La Arad, cel care manipulează manifestanţii era Vocilă, directorul teatrului. La Constanța, mi-a apărut directorul Teatrului Fantasio, care manipulează, intră în clădirea judeţeană. La Cluj, şi dosarul Clujului este printre primele pe care le-am trimis în instanţă, apare actorul Dorel Vişan, care era directorul teatrului atunci. La Craiova, cel care intră cu generalul Roşu şi aruncă grenade pe acolo de s-a speriat mulţimea, era Tudor Gheorghe.

– Cum adică arunca grenade?

– Mulţimea nu se dădea la o parte ca să intre armata să ocupe Consiliul Judeţean, şi a aruncat să facă potecă.

– La București a fost aceeași situație?

– La Bucureşti, toată noaptea s-a tras din Teatrul Naţional. Parchetul Militar era în spatele Teatrului Naţional. Cine trage, ne întrebam? Aveam un şofer simpatic şi el îi mai cunoştea pe cei de acolo. Se numea Alexa Eugen şi i-am spus să mergem până acolo, să vedem. Am luat-o prin spate şi a început să se tragă de sus, de pe o terasă. Am fugit înapoi. La două zile după ce s-a anunţat încetarea focului, cine a venit să predea pistolul mitralieră? Radu Beligan, cu unul cu plete lungi care a zis că e electrician pe acolo. Le-am făcut proces verbal.

– A tras Radu Beligan cu acea armă?

– A venit şi a predat arma, era un automat.

– Vă întreb pentru că o armă cu care se trage poate fi recunoscută imediat, miroase a praf de pușcă.

– Da, s-a tras cu ea. Mi-a fost ciudă că erau la şeful meu` la o cafea şi nu l-am întrebat de unde a luat-o. Am făcut proces- verbal că am preluat-o eu. Le-am pus în fişet. A doua zi am întrebat unde dau arma, nu ştiam de unde a luat-o. Am căutat procesul verbal şi nu l-am mai găsit în fişet. Povestea asta cu actorii care au avut un rol important…

– S-au lipit natural…

– Nu s-au lipit natural, că nu oricine ajungea director de teatru naţional. Aveau legătură cu ce s-a întâmplat, părerea mea. Oamenii îi ascultau, la fel ca şi pe Sergiu Nicolaescu. Erau cei mai cunoscuţi. Puteau manipula foarte uşor manifestanţii. Asta trebuie să se spună. La radio au apărut generalul Hortopan, pe terasă, Ana Blandiana. Le spunea: „Vă rog frumos, fără violenţă!”. Ăia se împingeau în uşă să ocupe emisia, vă daţi seama, să preia puterea.

– Generalul Hortopan era comandantul…

-… Comandantul Comandamentului Infanterie şi Tancuri, care era unde e DNA acum. Era omul Elenei Ceaușescu. El a trecut cu tancurile pe bulevard. Se pare că Vasile Milea a fost împuşcat ca urmare a pârei lui Hortopan. S-a dus la Elena Ceauşescu şi i-a spus că ministrul Milea este printre soldaţi în Piaţa Universităţii şi le spunea soldaţilor să nu tragă. Unii aruncau spre soldaţi cu borcane, cu pietre şi s-a gândit să nu tragă vreunul în ei că iese măcel. Unul chiar i-a dat o cască, pentru că el nu avea. Şi Hortopan s-a dus şi l-a pârât la Coana Leana.

„Generalii lui Ceaușescu stăteau pe munți de bani"

– Dan Andronic: Ceaușeștii cum vi s-au părut la proces? Apărarea Ceaușeștilor are o logică juridică. Marea Adunare Națională alege președintele, Marea Adunare Națională îl dă jos.

– Dan Voinea: Preşedintele, Gică Popa, le-a explicat că nu mai există Marea Adunare Naţională. A fost dizolvată. Ei se credeau intangibili atunci. M-a mirat şi pe mine că n-au declarat recurs, pentru că, dacă declarau recurs, treceau cel puţin trei zile şi nu-i mai împuşca nimeni. Nu aveai ce să faci, se respecta orice dorinţă. Fără Marea Adunare Naţională, recursul unui inculpat trebuia acceptat, nu ai încotro, e pe lege. Nu puteau să zică nimic.

– Și credeți că n-au vrut?

– Ideea a fost aşa. Să-i sacrifice pe ei, pentru că lumea, prin presă, a fost influenţată să creadă că s-a ieşit în stradă nu împotriva regimului comunist, ci împotriva dictatorilor Ceauşescu. Primii care au strigat că sunt dictatori au fost generalii lui. Unii stăteau pe munţi de bani, nu puteau să-i cheltuiască. Timişorenii care au strigat „Libertate” nu au zis de Ceauşescu că e dictator. Să luaţi lozincile să vedeţi, nici mâncare nu au cerut. Ei au cerut libertate, atât. Nu au cerut pâine, ci libertate. Am la dosar şi ce au cerut.

– „Dosarul Revoluției” de ce n-a plecat la instanță?

– Unele au plecat. Clujul, Timişoara…, au plecat 34 de dosare. Bucureştiul n-a fost terminat. Sunt dosare terminate, dar le-au blocat. Iar cel care mi-a luat mie locul, Vasilache, avea gradul de locotenent- colonel, acum e general cu trei stele. Eu eram la Braşov, făceam anchete şi am văzut seara la televizor că noul şef al Parchetului Militar e Vasilache. Chiar nu am ştiut că sunt schimbat şi cu cine.

– E doar o decizie politică. Vă mulțumesc!

Te-ar putea interesa și: