Dan Negru, despre demisia lui Klaus Iohannis: Panica de la știri nu se vinde
- Emma Cristescu
- 12 februarie 2025, 17:58

Dan Negru a spus că a analizat audiențele din ziua în care președintele Klaus Iohannis și-a dat demisia și că divertismentul a fost cu mult peste politică. Prezentatorul a declarat că panica de la știri nu se mai vinde de multă vreme și că românii nu mai cred tot ce văd la televizor.
Dan Negru, despre demisia lui Klaus Iohannis
„Am sunat-o pe mama ieri după-amiază:
-Te uiți la Iohannis? Am întrebat-o curios.
– Nu, mă uit la reluarea de Jocul Cuvintelor.
Azi dimineață m-am uitat pe audiențe. Cei mai mulți au fost ca mama… După-amiaza în care președintele demisiona, unii boicotau supermarketurile, alții se ciondăneau în Piața Victoriei, iar televiziunile de știri anunțau apocalipsa. Cu toate astea, cel mai urmărit program TV în orele alea a fost reluarea de „Jocul Cuvintelor” de la Kanal D.

Sursa foto: Inquam Photos/Octavian Ganea
M-am uitat și seara pe audiențele TV: „Survivor” de la PRO TV, serialul de la Kanal D și „Power Couple” de la Antena 1 au dominat audiențele. Panica de la știri nu se vinde! Românii nu cred că vine sfârșitul lumii. Căutați și trendurile din online, nimeni nu se înghesuie la talks politic…”, a spus prezentatorul pe Facebook.
Televiziunea nu mai are influență
Prezentatorul a spus că în anii ’90 televiziunea avea o influență mult mai mare și că acum totul s-a schimbat. El consideră că românii se tem din ce în ce mai puțin de ce se întâmplă în lume.
Dan Negru consideră că lumea s-a schimbat
„În anii ’90, în primii mei ani de presă, știrile erau mult mai rele și influnența televiziunii era mult mai mare. Inflația era atunci pe la 300%, azi e 4%. Războaiele de la granițele României erau mai numeroase decât acum: fosta Iugoslavie și Moldova erau în război civil, iar Transnistria devenea republică separatistă. Viața a mers înainte… Ca să nu-ți fie frică, trebuie să înțelegi! Cu cât vom înțelege mai mult, cu atât ne vom teme mai puțin.”, a spus Dan Negru.