Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul. Plecarea de la Cotroceni, în imagini. Foto

Klaus Iohannis și-a încheiat mandatul. Plecarea de la Cotroceni, în imagini. Foto

La Palatul Cotroceni a avut loc, azi, ceremonia oficială de încheiere a mandatului președintelui Klaus Iohannis, acesta părăsind funcția în urma demisiei anunțate luni. Conform procedurilor constituționale, interimatul va fi asigurat de președintele Senatului, Ilie Bolojan, până la organizarea alegerilor prezidențiale anticipate, programate în luna mai.

Ceremonia de predare - primire a mandatului a durat în jur de 30 de minute.

Iohannis l-a întâmpinat pe Bolojan în Holul de Onoare al Palatului Cotroceni, au făcut o fotografie şi au avut o scurtă întrevedere.

Ulterior, pe Platoul Marinescu a avut loc o ceremonie de plecare. Klaus Iohannis a trecut în revistă, pentru ultima dată, Garda de Onoare. A fost intonat Imnul naţional al României, iar Klaus Iohannis a salutat Drapelul ţării.

La ceremonia de plecare s-au aflat numeroşi angajaţi ai Administraţiei Prezidenţiale şi jurnalişti.

Klaus Iohannis

Sursa foto: Inquam Photos/Octavian Ganea

Klaus Iohannis

Sursa foto: Inquam Photos/Octavian Ganea

Klaus Iohannis

Sursa foto: Inquam Photos/Octavian Ganea

Klaus Iohannis

Sursa foto: Inquam Photos/Octavian Ganea

Klaus Iohannis

Sursa foto: Inquam Photos/Octavian Ganea

Klaus Iohannis

Sursa foto: Inquam Photos/Octavian Ganea

Ceremonia de predare a mandatului de către Klaus Iohannis

Evenimentul de încheiere a mandatului a avut loc pe Platoul Marinescu din cadrul Palatului Cotroceni. Decizia lui Klaus Iohannis de a demisiona vine în contextul în care Parlamentul inițiase procedura de suspendare a sa din funcție.

„Procedura de suspendare ar fi condus la o criză politică și instituțională, care nu ar fi fost înțeleasă nici pe plan intern, nici extern. Nu vreau să expun România unei astfel de situații, așa că am decis să demisionez”, a declarat Iohannis în cadrul anunțului oficial făcut luni.

Curtea Constituțională a confirmat vacantarea postului

Marți, Curtea Constituțională a României a confirmat vacantarea funcției de președinte și a stabilit că Ilie Bolojan, în calitate de președinte al Senatului, va prelua interimatul. Acesta urmează să conducă țara până la alegerile anticipate, cu primul tur stabilit pentru 4 mai și al doilea pentru 18 mai.

Pe perioada interimatului, Ilie Bolojan va suspenda atribuțiile sale din fruntea Partidului Național Liberal (PNL), pentru a se dedica funcției de președinte interimar al României.

Contextul demisiei și anularea alegerilor din 2024

Mandatul lui Klaus Iohannis ar fi trebuit să se încheie pe 21 decembrie 2024, însă anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut a dus la prelungirea mandatului său. Decizia de anulare a scrutinului a fost luată de Curtea Constituțională după ce Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a desecretizat informații primite de la Serviciul Român de Informații (SRI), Serviciul de Informații Externe (SIE) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) referitoare la campania electorală a candidatului Călin Georgescu.