Dan Andronic atrage atenția la numirile ministrului Radu Miruță în consiliile de administrație
- Andreea Răzmeriță
- 31 iulie 2025, 21:55
Sursa foto: Radu Miruță/FacebookJurnalistul Dan Andronic pune sub semnul întrebării ompetența și transparența numirilor făcute de ministrul Economiei, Radu Miruță, explicând că ministrul favorizează membri ai partidului USR în ocuparea unor funcții importante.
Dan Andronic despre numirile din consiliile de administrație
Jurnalistul Dan Andronic a reacționat recent printr-o postare publicată pe pagina personală de Facebook, în care jurnalistul a pus sub semnul întrebării afirmațiile ministrului Economiei, Radu Miruță, referitoare la numirile realizate în consiliile de administrație ale unor companii de stat. Deși ministrul USR a susținut că înlocuiește persoanele necalificate cu profesioniști, jurnalistul a observat că cei mai mulți dintre noii membri ai consiliului provin din rândul formațiunii politice pe care o reprezintă Miruță.
Dan Andronic afirmă că, la Avioane Craiova, ministrul Radu Miruță a numit trei membri USR în consiliul de administrație, iar la IOR l-a desemnat pe Ștefan Cojanu, consilier local în Dobroești și membru USR. Despre acesta din urmă, Andronic redă punctul de vedere al ministrului, care l-ar fi descris drept „un economist competent, membru USR și consilier local în Dobroești, care vrea să contribuie onest la binele comunității”.
Apel la transparență și competență în numiri

Indemnizație. Sursa foto: Vlad Ispas | Dreamstime.com
În postarea sa, Dan Andronic sugerează că persoanele care se consideră competente și doresc să contribuie la binele comunității ar trebui să își trimită CV-ul pe pagina de Facebook a ministrului Economiei, Radu Miruță.
Potrivit acestuia, deși indemnizațiile pentru astfel de funcții sunt cuprinse între 700 și 1000 de euro pe ședință, accesul la aceste poziții pare rezervat membrilor USR, în condițiile în care ministrul ar numi cu precădere persoane din interiorul formațiunii.
Radu Miruță promite o restructurare riguroasă în Ministerul Economiei
Radu Miruță, a anunțat că intenționează să reducă gradual numărul de angajați din minister și din instituțiile subordonate, menționând că vor rămâne doar cei care contribuie efectiv la activitatea instituțională. Oficialul a precizat că reorganizarea nu va presupune disponibilizări arbitrare, ci va respecta termenele legale, pentru a evita eventuale contestații în instanță.
Îmi doresc să rămână cei care au o adevărată treabă de făcut. Cei care sunt pe acolo doar ca să aibă un stat de plată și o intrare în Revisal la Inspectoratul Teritorial de Muncă nu vor mai rămâne”, a afirmat Radu Miruță.