Mă întreabă un cititor de ce n-am scris nimic despre Mitingul organizat de PNL în Piața Victoriei duminică spre seară, cînd tot omul înjură ambuteiajul, deja tradițional, ca și cîrnații de Pleșcoi, de pe DN1, artera cea mai mediatizată din Moldo-Valahia.

 Nu pot să nu-mi remarc imposibilitatea de a-mi da seama ce hram politic poartă cititorul. Patima sa politică nu se desprinde din nimic. E un bun prilej de a observa că acum, în pragul campaniei electorale pentru parlamentare, lipsește patima politică din alți ani. Indiscutabil, constat la agentura SRI din presă o scremere de a stîrni, în chip diversionist, atmosfera clișeu din întreg postdecembrismul, gen Votați-ne pe noi, neisprăviții, ca să nu vină la Putere penalii de la PSD! Numai că dezastrul în materie de administrare a țării e atît de mare (mai mare decît cel provocat de pițifelniceria CDR-istă), încît românii ar fi în stare să voteze și plopul fără mere ca să scape de neisprăviții din guvernul Dacian Cioloș.

Aș fi vrut să-i răspund pe loc cititorului meu că n-am scris și nu voi scrie niciodată despre mitingul PNL, deoarece mi s-a părut că vine, ca formă de manifestare electorală, din Evul Mediu al democrației post-decembriste. Astfel de tochituri electorale, cu activiști de partid transpirați aduși prin convocator la București și cetățeni apolitici aduși în schimbul unei sume de bani plătite în mînă și înainte, ca pe Șoseaua de Centură, erau specialitatea PSD-ului și a înaintașilor acestuia – FSN și PDSR. Anul acesta, PSD, spre surprinderea agenturii SRI din Presă, n-a mai organizat astfel de iarmaroace electorale. PNL, zis și partid de Dreapta, a rupt cu tradiția Dreptei, constînd în subtilitatea mijloacelor de bătălie politică, și luînd locul PSD a organizat în Piața Guvernului o sindrofie pe care, privind-o, care nu mai știai la ce să-ți fie greață, la spasmele Alinei Gorghiu de a fi altceva decît o ciorbă fără sare sau la fandoselile lui Gheorghe Falcă, fostul băsist devenit peste noapte iohannist în schimbul protecției din partea Binomului SRI-DNA.

Așa am dat să răspund pe loc.

M-am mai gîndit însă și, plecînd de la premisa că fie și sub conducerea Alinei Gorghiu, liberalii nu s-au prostit atît de tare încît să creadă că strîngerea a 20.000 de oameni într-o piață din București cu indicativul de a hăuli electoral și contracost ar mai avea, în România facebookistă, vreun impact electoral, mi-am dat seama că altul a fost scopul mitingului.

Și anume de a-l face pe Dacian Cioloș să coboare din poza de pe garduri pentru a se înfățișa liberalilor, pe scena din mijlocul lor, viu și nevătămat.

Sînt convins, așadar, că la temeiul mitingului a stat nevoia disperată a conducerii PNL de a-l PNL-iza pe tehnocratul Dacian Cioloș.

Ajungem astfel la noutatea absolută în postdecembrism întruchipată de relația dintre Dacian Cioloș și PNL. Așa cum am mai zis, pentru mine, ziarist activ chiar din ianuarie 1990, scrutinul parlamentar din 2016 e al optulea pe care-l urmăresc și despre care scriu.

Am astfel toată îndreptățirea să mă pronunț asupra noutăților cu care vin 2016 în istoria anilor electorale postdecembristă. Despre implicarea stridentă a lui Klaus Iohannis în campanie pe post de mărunt chibiț electoral am mai scris. O altă premieră e întruchipată de strategia electorală a PNL de a folosi ca principală armă de bătălie desemnarea drept viitor premier a unei persoane din afara partidului.

Ea, această premieră, se adaugă alteia: Folosirea electorală a falei de a avea deja un candidat la funcția de premier. În istoria postdecembristă, persoana pe care partidul ar fi desemnat-o ca premier dacă învingea în alegeri n-a contat niciodată ca armă electorală. După decembrie 1989 se cunosc doar … cazuri în care premierul a fost desemnat din afara partidului cîștigător:

Nicolae Văcăroiu pentru Guvernul Patrulaterului Roșu de după scrutinul din 1992 și Victor Ciorbea pentru Guvernul Alianței CDR- PD de după alegerile din 1996.

În rest, premierii au fost de regulă șefii partidelor cîștigăoare.

Mai mult, în cazul partidelor mari – PSD, PNL, PDL – încă din campanie n-a fost nici o îndoială că premierul va fi șeful partidului. Cu excepția alegerilor din 1996, cînd PDSR-ul era concurat de o alianță dintre o Coaliție de partidulețe și ONG-uri – CDR și un partid PD, numele premierului a fost identificat rapid ca șeful partidului competitor.

Șeful partidului era practic și locomotiva electorală a partidului. Ar fi fost normal ca în 2016 locomotiva electorală a PNL să fie șeful partidului, totodată candidat la funcția de premier.

Din motive care-mi scapă, deși rămasă singura șefă a PNL, Alina Gorghiu nu s-a anunțat drept candidată la funcția de premier.

Vor fi socotit liderii PNL că Alina Gorghiu nu se constituie într-o locomotivă electorală?

Dacă, da, de ce-au mai desemnat-o șefă de partid?

Sau, cumva, Binomul SRI-DNA a lăsat- o să înțeleagă că, anunțîndu-și candidatura, risca să aibă soarta lui Vasile Blaga?

Dintre cele două posibilități înclin s-o cred realitate pe cea de-a doua. Ambasadorul american la București, adevăratul Stăpîn al României, s-a lansat într-o furibundă campanie electorală pentru Dacian Cioloș.

Dacă ținem seama de dezvăluirile din Dosarul Black Cube, SRI e un fel de Departament al Ambasadei SUA în România.

Putem presupune că, prin SRI, DNA lucrează în favoarea lui Dacian Cioloș, candidatul Ambasadei SUA la București.

O dată cu acceptarea candidaturii, în mod normal, Dacian Cioloș ar fi trebuit să preia șefia PNL.

N-a făcut-o.

Și nu pentru a da curs vreunei strategii electorale, ci pentru că Dacian Cioloș, la fel cu alți cîțiva miniștri tehnocrați apropiați, are mari reticențe în ce privește angajarea în politică.

Dacian Cioloș n-a cunoscut decît abia acum, după venirea ca premier, șerpăria din partidele românești. Dacă ar fi devenit președintele PNL, ar fi riscat o înfrîngere de care, poate, n-ar fi fost responsabil, deoarece partidele românești sunt specialiste în lucrătura de tip fanariot.

Așa, rămînînd doar candidat la funcția de premier, acceptînd, așadar, o funcție după alegeri și nu una înainte, în campania electorală, Dacian Cioloș nu riscă nimic.

Dacă PNL pierde, el pleacă de la Victoria cu zestrea politică intactă. A fost doar o fotografie.

O fotografie nu poate fi responsabilă de falimentul unui partid politic. Presiunile făcute asupra lui de Klaus Iohannis, dar și de agentura SRI din presă n-au avut nici un rezultat. Dacian Cioloș a rămas pe poziții de independență față de PNL.

Numeroase forțe din ultimul timp arată că Dacian Cioloș ține reacții să nu cumva să fie identificat drept politician PNL.

Pentru PNL, situația e dramatică. O locomotivă electorală a unui partid trebuie să îndeplinească înainte de toate condiția unei locomotive:

Să se așeze în capul garniturii și să pufăie din greu trăgînd vagoanele. Dacian Cioloș se străduie să arate că nu el dorește să fie premierul PNL, ci PNL moare să-l aibă premier.

Această relație n-are cum să nu influențeze negativ scorul PNL.

Conștienți de asta, liderii PNL au încercat și încearcă să-l facă pe Dacian Cioloș PNL-ist fără buletin. De aici mitingul din Piața Victoriei, organizat pentru a-l arăta țării pe Dacian Cioloș ca angajat în campania electorală de partea PNL.

Toate bune și frumoase.

Rămîne însă întrebarea de bun-simț:

Cine dracu îi obligă pe liberali să se scarpine la urechea dreaptă cu mîna stîngă?