Piaţa auto din România a mai bifat un an de regres. Al patrulea consecutiv. În 2011, dealerii locali de maşini noi au livrat 94.624 de autoturisme, o scădere de 11 procente faţă de rezultatul din 2010 – 106.328 de unităţi.
În numai patru ani, vânzările comercianţilor autohtoni de automobile noi au scăzut de peste trei ori, de la 315.621 de unităţi – nivelul- record atins în 2007.
Dacia a rămas liderul pieţei, cu 28.337 de unităţi livrate, dar a continuat să piardă serios din viteză.

După o scădere de peste 10%, bifată la finele lui 2010, vânzările producătorului low-cost controlat de Renault s-au împuţinat cu alte aproape 18 procente, în 2011.
Volkswagen şi-a consolidat statutul de cea mai apreciată marcă străină în România, cu 10.043 de autoturisme comercializate, în creştere cu 14,5 procente raportat la intervalul anterior.
Doar Dacia a mai obţinut, anul trecut, un rezultat scris cu cinci cifre.

Dintre primele zece mărci, după volumul vânzărilor, numai Skoda – ultimul loc pe podium – şi Toyota – poziţia a noua – se mai pot lăuda că au încheiat 2011 pe creştere, cu 2,24%, respectiv, 18,79%.

ETERNUL CAMPION
Loganul, cel mai bine vândut model
Berlina low-cost primordială a continuat să atragă cei mai mulţi clienţi şi în 2011.

Atât de mare a fost şi a rămas diferenţa dintre Dacia Logan şi "restul lumii", încât nici măcar o prăbuşire cu peste 30 de procente a vânzărilor nu a pus sub semnul întrebării victoria acesteia.
Cu 15.808 unităţi comercializate, Loganul a surclasat noua vedetă de la Piteşti, SUV-ul Duster, cu un raport de 2 la 1.

Dacia a propulsat nu mai puţin de patru modele în Top 10 ("careul de aşi" a fost completat de Logan MCV şi Sandero), cu unul mai mult decât Volkswagen (Golf, Polo şi Passat), care n-a izbutit, totuşi, să aibă vreun reprezentant mai sus de locul cinci.
Numai Opel (cu Corsa), Renault (prin Symbol) şi Skoda – aceasta din urmă cu Octavia, cel mai bine vândut model străin în România, anul trecut – au reuşit să spargă blocada Dacia-Volkswagen.
Singurele trei modele care au evoluat mai bine în 2011 au fost Dacia Duster (o creştere de 50%), Skoda Octavia (5%) şi Volkswagen Passat – care a atras cu aproa pe 10% mai mulţi clienţi.


Citiţi şi:

  • Vânzările Dacia în România au scăzut cu 16%, anul trecut
  • Dacia Lodgy a apărut deja pe străzile din România
  • Cel mai ieftin model Dacia. Costă 6.000 de euro!