Cutremurător! Un bolnav de Covid-19 s-a sinucis la Spitalul Matei Balș

Cutremurător! Un bolnav de Covid-19 s-a sinucis la Spitalul Matei Balș

Liniștea din Capitală este zdruncinată de o sinucidere vineri la amiază. Un pacient de la Matei Balș s-a aruncat de la geamul spitalului.

Sinucidere la un spital cunoscut din Capitală. Un pacient internat la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș s-a aruncat de la etaj, în urmă cu câteva momente, și a murit.

Din primele informații, se pare că este vorba despre un pacient în vârstă de 51 de ani.

„Conducerea INBIMB anunță apariția unui incident regretabil, tradus prin defenestrarea unui pacient, în vârstă de 51 ani, internat cu COVID - 19, dintr-un salon aflat într-una din clădirile Institutului, de la etajul 2 al acesteia.

Ne puteți urmări și pe Google News

S-a trecut imediat la asistarea pacientului, în vederea asigurării funcțiilor vitale, cu suport maximal, după care a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgență București.

Colectivul de la INBIMB este devastat emoțional în acest moment și atrage atenția asupra sindroamelor de depresie asociate COVID 19. Au fost anunțate autoritățile și evenimentul a fost înregistrat pe site-ul ANMCS”, se arată în comunicatul de presă emis de Institutul Matei Balș.

Peste 5000 de cazuri în România

În ultimele 24 de ore au fost raportate de autorități 5.028 de cazuri noi de COVID-19, din 35.351 de teste efectuate. Alți 82 de români au murit din cauza infecției cu coronavirus, în timp ce la ATI sunt internați 782 de pacienți COVID.

Până astăzi, 23 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 201.032 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

144.429 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.028 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV - 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Câte persoane au murit de Covid-19?

Până astăzi, 6.245 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 22.10.2020 (10:00) – 23.10.2020 (10:00) au fost raportate 82 de decese (52 bărbați și 30 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vrancea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 5 decese au fost înregistrate la categoria 40-49 de ani, 6 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50-59 de ani, 22 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 25 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 24 decese la categoria de peste 80 de ani, scrie Antena3.