Cutremur lângă România! Avertizare de ultimă oră: În orice moment poate invada Ucraina

Cutremur lângă România! Avertizare de ultimă oră: În orice moment poate invada Ucraina Rusia vs Ucraina. Sursa foto: Arhiva EVZ

Secretarul de stat Antony Blinken se îndreaptă în Ucraina în timp ce o potențială invazie rusă se profilează. Teama că Rusia va invada Ucraina în orice moment, este extrem de mare la Washington.

Secretarul de stat Antony Blinken va vizita Ucraina săptămâna aceasta și se va întâlni cu președintele Volodymyr Zelenskyy. Călătoria vine în timp ce administrația Biden lucrează pentru a descuraja Rusia de la o potențială invazie a vecinului său.

„Suntem acum într-un stadiu în care Rusia ar putea în orice moment să lanseze un atac asupra Ucrainei”, a declarat marți un înalt oficial al Departamentului de Stat, într-o conferință telefonică cu reporterii.

Dar, pentru a înţelege mai bine tensiunile dintre NATO şi Rusia din cauza Ucraina, merită să privim în istorie şi o cercetare amănunţită a hărţii. În timpul Războiului Rece, Europa a fost împărţită mai mult sau mai puţin în două, ţările NATO în vest, Pactul de la Varşovia dominat de Rusia în est. Dar după Războiul Rece, ţară după ţară a vrut să se alăture NATO, până la graniţele Rusiei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Prin această zonă au trecut Napoleon cu francezii, Hitler cu germanii

Ca să înţelegem de ce Rusia este îngrijorată de acest lucru avem nevoie de o hartă topografică. Există un lanţ muntos care traversează Europa, Munţii Carpaţi. De la Marea Baltică până la Carpaţi avem teren plat. Prin această zonă au trecut Napoleon şi francezii, Hitler şi germanii şi mulţi alţii care au invadat Rusia din acea direcţie, iar acest lucru face ca Rusia să fie foarte îngrijorată.

Drept urmare, Rusia vrea fie să blocheze acel spaţiu prin ocupaţie, sau dacă nu, acolo unde terenul se deschide către şes, cel puţin să domine regiunea. În 2014, reaciţa sa a fost să ocupe şi să anexeze Crimeea, parte din Ucraina, cu portul său de apă caldă Sevastopol, care dă flotei ruse acces afară din Marea Neagră, în Mediterană şi de acolo la marile rute oceanice ale lumii.

Putin pare destul de sigur pe el. Dacă va fi o invazie, există patru scenarii

Ocuparea şi anexarea totală a regiunii Donbas. Apoi, să urce din Crimeea şi să unească tot acest teritoriu, ca zona tampon să fie mai consistentă. Apoi, de acolo, să meargă de-alungul Mării Negre până la Odessa, care este un oraş în care se vorbeşte limba rusă. Astfel, anexează întreaga coastă şi blochează accesul Ucrainei la mare.

Dar cea mai ambiţioasă mişcare ar fi să aducă trupe în Belarus, ţară prietenă a Rusiei. Apoi să coboare din Belarus, prin mlaştinile Pripet, care sunt îngheţate iarna, şi să încercuiască capitala Kiev.

Vizita lui Antony Blinken face parte din eforturile internaţionale de a detensiona situaţia la graniţa dintre Ucraina şi Rusia. Din capitala Ucrainei, șeful diplomației americane a avertizat că acumularea de trupe ruse la graniță înseamnă că președintele Putin poate ordona un atac asupra Ucrainei într-un termen foarte scurt.

Călătoria lui Blinken vine în urma  mai multor discuții cu mize mari  între oficiali americani, europeni și omologii ruși

În urma acestor întâlniri, administrația Biden a acuzat Rusia că pregătește o „operațiune sub steag fals” pe care să o folosească ca preludiu pentru o invazie a Ucrainei, dar Rusia a negat astfel de pregătiri.

Din Kiev, şeful diplomaţiei americane a transmis că speră că Moscova poate rămâne pe calea diplomatică și pașnică, pentru detensionarea situaţiei de la graniţa cu Ucraina. Mesajul completează declaraţiile purtătoarei de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki, care a evocat o situaţie extrem de periculoasă în acest moment la frontiera cu Ucraina, precizând că Rusia ar putea lansa un atac în orice moment asupra Ucrainei.

La Kiev, oficialul american a avut întrevederi cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi una cu ministrul de externe Dmitro Kuleba, în cadrul cărora Washingtonul a reafirmat angajamentul faţă de integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei, în faţa ameninţării ruse.

Secretarul de stat american va face un tur de forţă pentru a discuta cu aliaţii

Înainte de a pleca în Elveția, Blinken va călători joi la Berlin pentru a se întâlni cu ministrul german de externe Annalena Baerbock pentru a discuta eforturile comune de descurajare a agresiunii ruse împotriva Ucrainei. El va ridica probleme cu privire la disponibilitatea aliaților și a partenerilor de a impune Rusiei consecințe uriașe și costuri economice grave în urma unei invazii

 Antony Blinken: În ultimele luni am avut o atenţie sporită asupra Ucrainei din cauza acumulării semnificative de forţe ruse pe care am văzut-o la graniţa Ucrainei. Nicio provocare, niciun motiv, cu excepţia faptului că sunt acolo forţe semnificative. Şi ştim că există planuri în vigoare pentru a spori aceste forţe şi mai mult, într-o scurtă perioadă de timp.

Iar acest lucru îi dă preşedintelui Putin capacitatea, de asemenea într-un timp scurt, să întreprindă acţiuni agresive viitoare împotriva Ucrainei. Ceea ce face Rusia cu agresiunea pe care a comis-o deja şi cu ameninţarea unei viitoare agresiuni este să lanseze o provocare la adresa unora dintre principiile de bază care asigură întregul sistem internaţional şi care sunt necesare în încercarea de a păstra pacea şi securitatea.

Principii ca acela că o naţiune nu poate schimba graniţele alteia cu forţa. Principii ca acela că o naţiune nu poate dicta alteia alegerile sale, inclusiv cu cine se poate asocia, a declarat Antony Blinken, potrivit CNN