Cutremur la Beijing! Generalul Zhang Youxia, un prieten intim al președintelui Xi, acuzat de trădarea secretelor nucleare către SUA. Exclusiv

Cutremur la Beijing! Generalul Zhang Youxia, un prieten intim al președintelui Xi, acuzat de trădarea secretelor nucleare către SUA. ExclusivGen. Zhang Youxia, acuzat de corupție și trădare. sursa: Instagram

Într-o anchetă-fulger care a electrizat cancelariile internaționale, un militar de înalt rang militar al Chinei, Generalul Zhang Youxia, se confruntă cu acuzații de o gravitate fără precedent.

Cariera lui Zhang Youxia (75 de ani), un prieten intim al președintelui Xi, a fost definită de o ascensiune constantă și de o experiență de luptă rară în rândul elitei militare chineze. Acesta este un veteran decorat al conflictului de frontieră cu Vietnamul de la sfârșitul anilor '70.

De-a lungul deceniilor, el a deținut funcții strategice de maximă importanță, inclusiv comanda Regiunii Militare Shenyang între 2007 și 2012, înainte de a fi propulsat în vârful ierarhiei ca vicepreședinte al Comisiei Militare Centrale și membru al Biroului Politic al Partidului Comunist.

Schimbări majore la nivelul armatei chineze în 2026

Schimbări majore la nivelul armatei chineze în 2026. sursa: EVZ

Generalul Zhang Youxia, acuzat de trădare

Conform unui articol publicat azi de The Wall Street Journal, Zhang este acuzat nu doar de corupție sistemică, ci și de furnizarea unor secrete nucleare vitale către Statele Unite ale Americii. Această breșă de securitate reprezintă, probabil, cel mai mare scandal de spionaj din istoria modernă a Armatei Populare de Eliberare (PLA), punând sub semnul întrebării stabilitatea regimului condus de Xi Jinping în pragul anului 2026.

Informațiile au ieșit la iveală în cadrul unui briefing de nivel înalt desfășurat sâmbătă dimineața, la care au participat ofițeri de rang superior, chiar înainte ca Ministerul Apărării Naționale să anunțe oficial investigarea generalului.

Potrivit surselor citate de WSJ, Zhang Youxia, cândva cel mai de încredere aliat militar al liderului Xi Jinping, este suspectat de formarea unor „clici politice” destinate subminării unității Partidului Comunist. Dincolo de jocurile de putere interne, acuzația principală care a lăsat audiența înmărmurită este scurgerea de date tehnice esențiale privind programul nuclear al Chinei către serviciile de informații americane, un act considerat de Beijing drept trădare supremă.

Xi Jinping

Xi Jinping. Sursă foto: fmprc.gov.cn

Ancheta începută lunea trecută

Ancheta pare să aibă rădăcini adânci, fiind alimentată de dovezi furnizate de Gu Jun, fostul director general al China National Nuclear Corp. (CNNC), entitatea care gestionează atât sectorul civil, cât și cel militar nuclear al țării. Gu a fost pus sub lupă lunea trecută, iar mărturiile sale l-ar fi legat direct pe Zhang de breșa de securitate din sectorul strategic. Această interconectare între complexul industrial nuclear și vârful piramidei militare sugerează o vulnerabilitate sistemică pe care Xi Jinping încearcă acum să o elimine printr-o epurare ce amintește de era Mao Zedong, conform analizei WSJ.

Pe lângă acuzațiile de spionaj, Generalul Zhang Youxia este vizat și pentru fapte de corupție masivă legate de sistemul de achiziții militare. Se presupune că acesta ar fi acceptat sume uriașe de bani în schimbul promovărilor oficiale, inclusiv pentru ridicarea lui Li Shangfu în funcția de Ministru al Apărării.

Căderea lui Li, care a dispărut din viața publică în 2023, este acum privită ca o piesă dintr-un puzzle mult mai vast de clientelism și mită care a infectat structura de comandă a Chinei. Analiștii sugerează că această rețea de influență a lui Zhang devenise atât de puternică încât începuse să eclipseze autoritatea centrală a Comisiei Militare Centrale.

Implicațiile acestui scandal asupra capacității de luptă a Chinei

După epurările repetate din ultimii doi ani, care au vizat peste 50 de ofițeri superiori, structura de comandă a PLA se află într-un vid de leadership fără precedent.

Specialiști precum Christopher Johnson, fost analist CIA, descriu situația drept o „anihilare totală a înaltului comandament”. În contextul tensiunilor din strâmtoarea Taiwan și al negocierilor complexe cu administrația Trump privind securitatea și comerțul, o armată decapitată de liderii săi experimentați ar putea forța Beijingul să adopte o strategie mult mai prudentă și calculată pe termen scurt.

În prezent, Xi Jinping a delegat un grup de lucru specializat pentru a investiga întreaga carieră a lui Zhang, inclusiv perioada în care acesta a condus Regiunea Militară Shenyang. Simplitatea cu care echipa de anchetă a ales să se cazeze în hoteluri locale, evitând bazele militare unde Zhang încă mai are adepți loiali, subliniază rigoarea și determinarea liderului chinez de a curăța rândurile armatei.

O mișcare cu riscuri pe termen scurt

Generalul Zhang Youxia nu a fost doar un simplu lider militar, ci un veritabil „stâlp” al regimului de la Beijing, fiind unul dintre puținii generali cu experiență reală de luptă din conflictul cu Vietnamul. Statutul său de „prințișor” (fiu de revoluționar) și prietenia istorică cu Xi Jinping, bazată pe legătura strânsă dintre tații lor, i-au oferit o aură de invulnerabilitate timp de decenii.

În calitate de vicepreședinte al Comisiei Militare Centrale, el a orchestrat modernizarea masivă a forțelor armate și a gestionat portofoliul ultra-secret al achizițiilor de armament, fiind considerat până recent cel mai loial confident militar al liderului chinez.

Deși această mișcare poate fi interpretată ca un semn de putere absolută a lui Xi, ea relevă totodată o fragilitate ascunsă: incertitudinea loialității în cadrul forțelor care ar trebui să fie pilonul central al ascensiunii globale a Chinei, conchide WSJ.

 

6
1