Ce se va întâmpla cu Șeful Armatei după audierea la DNA. Anunțul lui Radu Miruță
- Bianca Ion
- 2 iunie 2026, 21:40
Radu Miruță. Sursă foto: Facebook
Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, a anunțat că va analiza împreună cu factorii de decizie situația creată după audierea șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, într-un dosar instrumentat de DNA. Oficialul a afirmat că l-a informat și pe președintele Nicușor Dan despre evoluțiile din acest caz.
Ce se va întâmpla cu Șeful Armatei după audierea la DNA. Anunțul lui Radu Miruță
Prima reacție a ministrului interimar al Apărării a venit la scurt timp după apariția informațiilor privind audierea generalului Gheorghiță Vlad de către procurorii anticorupție. Radu Miruță a declarat că urmează o analiză privind efectele pe care această situație le poate avea asupra activității Armatei Române.
„Vom hotărî ce se întâmplă cu cei mai importanți doi oameni din Armată, în zilele următoare, după o analiză serioasă”, a spus Miruță pentru TVR.
Ministrul a arătat că dosarul este gestionat de procurori și că Ministerul Apărării urmărește consecințele pe care ancheta le poate avea la nivel instituțional.
„Este strictă responsabilitatea Parchetului și gestionează cazul în consecință, pentru potențialele consecințe pe care această situație le are în desfășurarea activităților la Armata Română, urmează o analiză, este evident. Am luat act de ce s-a întâmplat, vom vedea în perioada următoare care este cea mai bună decizie pentru Armata Română.
L-am informat și pe domnul președinte Nicușor Dan despre această situație. Azi dimineață a fost chemat la Parchet. Am văzut și eu, în momentul ăsta, am văzut comunicatul Parchetului. În funcție de discuțiile pe care le vom avea în perioada următoare, vom vedea care este cea mai bună decizie pentru Armata Română", a mai spus Radu Miruță.

Gheorghiță Vlad. Sursă foto: Facebook
Șeful Armatei, suspect într-un dosar de corupție
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, generalul Gheorghiță Vlad este acuzat că l-ar fi ajutat pe generalul-locotenent Iulian Berdilă să transmită către Ministerul Educației o solicitare privind suplimentarea locurilor finanțate de la buget la Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport din București.
Procurorii susțin că documentul ar fi fost emis cu depășirea atribuțiilor prevăzute de legislație.
„În cursul lunii iulie 2025, generalul Vlad Gheorghiță, șeful Statului Major al Apărării din cadrul M.Ap.N., prin actele sale de complicitate, ar fi înlesnit emiterea și semnarea de către general-locotenent Berdilă Iulian, locțiitorul pentru operații și instrucție al Șefului Statului Major al Apărării, a unei solicitări adresate Ministerului Educației și Cercetării, privind suplimentarea locurilor de la buget pentru Universitatea Națională de Educație Fizică și Sport București – Facultatea de Educație Fizică și Sport, cu depășirea limitelor atribuțiilor conferite de legislație, în condițiile în care, solicitarea în cauză era atributul exclusiv al Direcției Generale Management Resurse Umane, structură centrală în cadrul M.Ap.N”, a transmis DNA, într-un comunicat.
Procurorii susțin că 20 de candidați au beneficiat de locuri suplimentate
Conform anchetatorilor, documentul transmis către Ministerul Educației ar fi stat la baza suplimentării cu 20 de locuri finanțate de la buget.
„Înscrisul oficial emis în condițiile mai sus descrise ar fi determinat luarea deciziei pentru suplimentarea cu un număr de 20 de locuri de la buget, prin promovarea candidaților admiși inițial pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate”, potrivit DNA.
Procurorii afirmă că măsura a generat un avantaj pentru cei 20 de candidați, dintre care trei urmau să fie încadrați ca ofițeri în Ministerul Apărării Naționale după finalizarea studiilor.
„Prin această modalitate, ar fi fost vătămate interesele legitime ale Ministerului Apărării Naționale, prin afectarea relațiilor instituționale, și, corelativ, ar fi fost creat un folos necuvenit în beneficiul celor 20 de candidați, prin promovarea acestora, de pe locurile cu taxă, pe locurile de la buget suplimentate, urmând ca la finalizarea studiilor universitare, un număr de 3 candidați, să fie încadrați pe posturi de ofițer, la Ministerul Apărării Naționale”, menționează DNA.
Cine este generalul Gheorghiță Vlad
Generalul Gheorghiță Vlad ocupă funcția de șef al Statului Major al Apărării din 30 noiembrie 2023, când l-a înlocuit pe generalul Daniel Petrescu.
Anterior, acesta a fost locțiitor al șefului Statului Major al Apărării, iar între 2020 și 2022 a deținut funcția de locțiitor pentru operații și instrucție în cadrul aceleiași structuri.
Audierea sa are loc într-o perioadă sensibilă pentru Armata Română, marcată de dezbaterile privind gestionarea incidentului în care o dronă rusească s-a prăbușit și a explodat într-un bloc de locuințe din Galați.