Cursa internă din PSD pentru Primăria Capitalei se duce între Gabriela Firea și Daniel Băluță

Cursa internă din PSD pentru Primăria Capitalei se duce între Gabriela Firea și Daniel BăluțăGabriela Firea și Daniel Băluță. Sursă foto: Facebook

Sorin Grindeanu a declarat că formațiunea derulează în prezent mai multe sondaje pentru a stabili candidatul cu cele mai mari șanse la Primăria Capitalei, menționând că atât Gabriela Firea, cât și Daniel Băluță se află printre opțiunile cu potențial de victorie. „Am avut discuţii şi cu Daniel Băluţă şi cu Gabi Firea. A rămas data de 7 decembrie. Vom demara în interiorul organizaţiei Bucureşti, urmând ca validarea să vină în Birou Permanent Naţional, a procedurii de desemnare a candidaţilor”, a precizat președintele interimar al PSD la Parlament.

El a confirmat că analiza internă este deja în desfășurare. „În acest moment, avem şi măsurători în desfăşurare, astfel încât să vedem cine are şansele cele mai multe. Amândoi sunt colegii mei şi amândoi sunt colegi care pot să câştige alegerile”, a mai spus Sorin Grindeanu.

Cătălin Drulă susține că are sprijinul lui Nicușor Dan

Pentru Primăria Capitalei se vehiculează mai multe nume din zona partidelor principale, fiecare formațiune analizând candidaturi cu potențial de victorie. În timp ce PSD ia în calcul cele două opțiuni prezentate de Sorin Grindeanu, din partea USR ar putea intra în cursă Cătălin Drulă, care, deși nu a fost desemnat oficial, afirmă că beneficiază de susținerea președintelui Nicușor Dan.

„Cât priveşte relaţia mea cu Nicuşor Dan, e publică, e clară. Noi lucrăm la acest proiect al Bucureştiului de foarte mult timp, împreună, am făcut-o din toate poziţiile pe care le-am avut. La Ministerul Transportului am introdus acel bilet unic pentru transportul de suprafaţă şi de metrou. Am sprijinul preşedintelui în mod concret şi cred că îşi doreşte ca eu să fiu primar. Dar mai mult contează dacă campania noastră va avea succes şi voi fi primar, pentru că eu o să-l ţin de promisiunea pe care a făcut-o”, a precizat Drulă, făcând referire la declarația lui Nicușor Dan potrivit căreia ar putea sprijini mai eficient Bucureștiul din poziția de președinte.

PNL analizează posibilitatea nominalizării lui Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 aflat la al doilea mandat și membru al echipei de conducere a lui Ilie Bolojan, apropiat al premierului. În ceea ce privește AUR, partidul nu a făcut încă un anunț oficial. A fost vehiculat numele europarlamentarului Gheorghe Piperea, însă nu există confirmări, iar liderul George Simion a precizat că nu va intra în cursă, afirmând că funcția de primar general ”nu i se potrivește”.

Cătălin Drulă

Cătălin Drulă. Sursă foto: Facebook

Alegerile pentru Primpria Capitalei au loc în decembrie

Scrutinul pentru Primăria Capitalei programat pe 7 decembrie este unul parțial, urmând să acopere restul de mandat care se va încheia în vara anului 2028. Procedura este necesară după ce Nicușor Dan, ales primar general în iunie 2024, a devenit președinte al României în 2025.

Ce prevede legea pentru alegerile din decembrie

Pentru aceste alegeri parțiale, legea stabilește termene reduse la jumătate față de un scrutin organizat la termen. Conform Legii 115/2015 privind alegerea autorităților administrației publice locale, articolul 10 prevede că data alegerilor parțiale este stabilită prin hotărâre a Guvernului, cu minimum 35 de zile înainte de vot. Astfel, pentru organizarea alegerilor pe 7 decembrie, Guvernul trebuie să adopte hotărârea cel târziu pe 2 noiembrie.

Depunerea candidaturilor este permisă până cel târziu cu 20 de zile înainte de data scrutinului, respectiv până pe 17 noiembrie, iar campania electorală are o durată de doar 15 zile, încheindu-se în sâmbăta premergătoare votului, la ora 7.00.