Un vatman din Iaşi, care a gonit cu tramvaiul pe traseul Tătăraşi - Metalurgie, a reuşit să blocheze circulaţia în zonă vreme de aproximativ două ore.
Din pricina vitezei cu care se deplasa tramvaiul, pantograful s-a desprins de reţeaua electrică iar elementele acesteia s-au desprins şi au avariat cinci autoturisme care se deplasau regulamentar, respectiv un "Opel", un "Audi A6", un "Peugeot", un "Chrysler" şi o "Dacia Logan". Un copil aflat în "Opel" s-a ales cu zgârieturi după ce ancora reţelei a spart luneta autoturismului.
"Vatmanul Vasile Savin a fost suspendat din funcţie pe perioada anchetei pe care o facem. I se vor imputa costurile reparaţiilor la reţeaua care a fost avariată pe o lungime de 150 de metri iar reparaţiile autoturismelor vor fi plătite din RCA-ul tramvaiului", a precizat Adrian Mihai, purtătorul de cuvânt al RATP Iaşi.