Cum va fi vremea de Paști și imediat după. Prognoza pe 4 săptămâni

Cum va fi vremea de Paști și imediat după. Prognoza pe 4 săptămâni

Vremea va continua să fie rece în următoarea perioadă, până în prima săptămână de după Paști, după cum anunță meteorologii.

ANM a transmis noile estimări meteo pentru următoarele patru săptămâni. Conform prognozei, urmează o perioadă cu temperaturi mai scăzute decât cele normale. După care, începând din săptămâna care urmează Paștelui Ortodox, 3 – 10 mai, temperaturile vor începe să mai crească.

Vremea în săptămâna 19.04.2021 – 26.04.2021

În săptămâna 19.04.2021 – 26.04.2021, valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă. Acest lucru va fi valabil la nivelul întregii țări, dar cu o abatere termică negativă care va fi ușor mai accentuată în regiunile intracarpatice.

Vom avea ploi în cantități destul de mari în această săptămână, estimează AMM. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile extracarpatice și la munte. Ploile se vor manifesta mai ales în extremitatea de sud-est a țării.

Vremea în săptămâna 26.04.2021 – 03.05.2021

În săptămâna 26.04.2021 – 03.05.2021, Săptămâna Mare, temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă. Frigul își va face apariția pe întreg teritoriul României în săptămâna respectivă.

Pe de altă parte, ploile își vor pierde din intensitate. Cantitățile de precipitații se vor situa în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile României.

Săptămâna 03.05.2021 – 10.05.2021

În săptămâna 03.05.2021 – 10.05.2021, prima de după sărbătorile Pascale, vremea se va mai încălzi un pic. Temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

De asemenea, regimul pluviometric se va situa în jurul celui normal pentru această perioadă, la nivelul întregii țări.

Săptămâna 10.05.2021 – 17.05.2021

În ultima parte a intervalului analizat de meteorologi, săptămâna 10.05.2021 – 17.05.2021, vremea va deveni mult mai caldă. Mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru acest interval, în toate regiunile.

De asemenea, cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

ANM precizează că estimările meteorologice pentru cele patru săptămâni au fost realizate de către ECMWF - Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată.  Acestea estimează media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016. Fenomenele extreme cu o durată scurtă de manifestare nu pot fi prognozate cu ajutorul acestui produs.

Ne puteți urmări și pe Google News