În zona municipiului Bucureşti, în perioada 13.04.2021 ORA 16:00 – 16.04.2021 ORA 10:00, vremea va fi capricioasă, iar temperaturile vor fi scăzute pentru această perioadă.
Potrivit meteorologilor, înnorările se vor accentuat treptat, iar în cursul nopții de marți spre miercuri și la începutul zilei de miercuri, vor fi averse, posibil însoțite și de descărcări electrice.  Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 7…8 grade.

În perioada menţionată de meteorologi bucureștenii vor avea parte de zile cu cer noros şi condiţii de ploaie

În prognoza specială anunţată de ANM,  vremea va deveni deosebit de rece pe parcursul zilelor de miercuri și joi, când se vor înregistra valori termice maxime de 11…13 grade.
Cerul va fi temporar noros și vor fi condiții de ploaie de scurtă durată. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări, cu rafale de 40…45 km/h. Temperaturile minime vor fi de 3…4 grade.
Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentele informații meteorologice, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice din Capitală.

Informații meteo ANM aprilie 2021

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru luna aprilie. Ea va aduce soare dar şi ploi, iar temperaturile vor fi apropiate de media acestei perioade, iar în unele zone va mai frig.

ANM a emis, marţi, o informare de precipitaţii moderate cantitativ, ninsori mai ales în zona montană, intensificări ale vântului şi vreme deosebit de rece, valabilă în întreaga ţară până vineri dimineaţa.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 13 aprilie, ora 16:00 – 16 aprilie, ora 10:00, în toată ţara vor fi precipitaţii moderate cantitativ, local 15 – 25 l/mp şi izolat, îndeosebi în nord-vest şi centru, de 30 – 40 l/mp.

La munte, treptat, vor predomina ninsorile, se va depune strat de zăpadă local consistent şi în special la altitudini de peste 1.500 de metri în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, rafalele vor depăşi 70 – 80 km/h şi va fi viscol.

Valorile termice diurne ce se vor înregistra miercuri şi joi vor caracteriza o vreme deosebit de rece pentru mijlocul lunii aprilie, precizează meteorologii.

La munte trecător vor fi precipitații mixte, iar vântul o să bată cu putere

La munte, în această perioadă, vreme va fi rece și cu precipitații pe arii extinse. Acestea vor fi sub formă de ploaie pe timpul zilei, iar noaptea se aşteaptă lapoviță în Maramureș, Transilvania și trecător în zonele deluroase din estul țării. Temperaturile maxime se vor situa între 7 și 15 grade Celsius.