Cum va afecta venirea lui Trump Europa? Bogdan Comaroni: „Forumul Economic Mondial își va vedea de treabă”. Video

Cum va afecta venirea lui Trump Europa? Bogdan Comaroni: „Forumul Economic Mondial își va vedea de treabă”. VideoCum va afecta venirea lui Trump Europa. Sursa foto. arhiva companiei

O nouă ediție a podcastului „Hai Live” cu Turcescu a fost difuzată joi, 7 noiembrie, pe canalul de YouTube „Hai România”. Pe lângă moderator, prezenți la discuții au mai fost și jurnalistul Bogdan Comaroni și scriitorul Octavian Hoandră. Cei trei au abordat mai multe subiecte, printre care și victoria lui Trump la alegerile prezidențiale din SUA, dar și situația din Europa.

Mai exact, moderatorul podcastului, Robert Turcescu, i-a întrebat pe invitații săi dacă mai există cale de întoarcere. El a mai spus că trebuie să vedem ce se întâmplă în Europa, dar și la noi în țară în ceea ce ține de progresism.

„Sunt lucruri care pare că s-au așezat pe un făgaș și pe care nu le mai poate mișca nimeni. Pare că nu mai este cale de întoarcere”, a mai declarat Robert Turcescu.

Puterea minorităților

În legătură cu aceste evenimente, precum întâmplările de la Olimpiadă, scriitorul Octavian Hoandră a declarat că în unele universități exista mentalitatea de „Nu se mai poate așa”.

„Nu putem să angajăm profesori pentru că trebuie să fie transgender sau în alte feluri. Toate aceste mișcări, și, în principiu, conducerea societății de către comunități LGBT, aceștia voiau și aproape au ajuns la conducerea societății”, a mai transmis scriitorul Octavian Hoandră.

Americanii s-au revoltat

Scriitorul a oferit mai multe detalii despre aceste situații cu minoritățile și cum se raportează americanii la acestea.

„Se vede că marea majoritate a americanilor nu a acceptat chestia asta și s-a revoltat. De obicei, spre deosebire de președinții români, cei americani își iau consilieri niște oameni extrem de capabili. Românii nu fac niciodată chestia asta. Întotdeauna în jurul președinților americani au fost oameni intelectuali, excepționali. Ideea este că toată această nenorocire a fricii, demontarea acestui politicaly correct începe în America și probabil că va trebui să ajungă și la noi. Va ajunge mai târziu. Se va opune rezistență”, a mai declarat Octavian Hoandră.

Cum va afecta venirea lui Trump Europa

Și jurnalistul Bogdan Comaroni a comentat pe baza acestui subiect. Mai exact, el a spus că nu este de părere că noi, în România, vom vedea schimbări senzaționale.

„Eu nu cred că vom vedea de la Trump, noi, aici, în România, schimbări senzaționale, că vine ziua și vine Trump și face ceva. Părerea mea este că Forumul Economic Mondial își va vedea de treabă. Globul Bilderberg se va întâlni în continuare. Blackrock și Vanguard vor controla cea mai mare parte a activelor în continuare, inclusiv ale prietenilor lui Trump, ale lui Musk”, a mai spus Bogdan Comaroni.

Ediția integrală a podcastului „Hai Live” cu Turcescu de joi, 7 noiembrie, poate fi vizionată aici.

Ne puteți urmări și pe Google News