Cum trebuie să procedeze călătorii dacă au bagajele pierdute sau deteriorate. Documentele necesare pentru despăgubiri

Cum trebuie să procedeze călătorii dacă au bagajele pierdute sau deteriorate. Documentele necesare pentru despăgubiri Aeroport / Sursa. Facebook Paul Kent

Centrul European al Consumatorilor din România a făcut o serie de recomandări pentru călători în privința bagajelor pierdute, întârziate sau deteriorate. Există o serie de aspecte de care ei trebuie să țină cont dacă se află în una dintre situațiile expuse.

Călătorii care doar ce s-au întors din vacanță și au avut probleme cu bagajul sau cei care se pregătesc să plece și vor să fie precauți trebuie să se informeze despre ceea ce pot face în cazul în care au probleme. Dacă aceștia vor descărca aplicația ECC Travel App din Apps Store sau Google Play, vor primi informații despre ce pași trebuie să urmeze. Pentru cei care s-au întors din vacanță fără bagaje sau cu ele întârziate ori distruse, Centrul European al Consumatorilor, ECC Romania, are câteva sfaturi. De asemenea, există un infografic de descărcat și păstrat pentru o mai bună înțelegere a procedurilor și a drepturilor pe care le avem atunci când ne confruntăm cu probleme cu bagajele.

Cum trebuie să procedeze călătorii care și-au pierdut bagajul

Călătorii trebuie să depune imediat o reclamație, Property Irregularity Report (P.I.R.) la serviciul specializat din cadrul aeroportului; conține datele tale de identificare, ale zborului și ale bagajului înregistrat, precum și datele necesare identificării acestuia (tipul geamantanului, culoare, dimensiuni, etc.)

De asemenea, călătorul este nevoit să transmită către compania aeriană o cerere de despăgubire. Pentru bagajul deteriorat/distrus reclamația se formulează imediat după descoperire, dar nu mai târziu de șapte zile de la data primirii bagajului.

Ce drepturi am în cazul bagajului pierdut, întârziat sau deteriorat/distrus?

În cazul în care, ai bagajul pierdut (nu este găsit în 21 de zile de la reclamare) trebuie primită de către călător contravaloarea geamantanului, a obiectelor din bagaj și a celor de strictă necesitate achiziționate pentru a le înlocui pe cele pierdute.

Ne puteți urmări și pe Google News

De asemenea, dacă bagajul este întârziat (este găsit și predat în termen de 21 zile) persoana în cauză va primi o sumă de bani pe care o poate utiliza pentru achiziționarea produselor de strictă necesitate (igienă, îngrijire personală, etc.) sau rambursarea sumelor plătite pentru obiectele de strictă necesitate achiziționate de tine pe cont propriu. Mai există și posibilitatea în care bagajul este deteriorat/distrus. În acest caz, pasagerul va primi contravaloarea obiectelor deteriorate/distruse.

Regulile privind acordarea despăgubirii

De regulă, companiile aeriene nu își asumă răspunderea pentru obiectele fragile din bagaj, pentru obiecte de valoare (bijuterii,  telefoane mobile, camere video, calculatoare), chei, documente și alte asemenea obiecte de valoare. Pentru a evita excluderea acestora se recomandă încheierea unei asigurări de bagaje.

Determinarea sumei acordate pentru obiectele din bagaj se face prin aplicarea unui grad de uzură de până la 10% pe an din valoarea dovedită a obiectelor. Dacă nu poți proba valoarea obiectelor din bagajul pierdut, se acordă o despăgubire în funcție de greutatea bagajului (20 Euro/kg).

Cuantumul despăgubirilor nu poate depăși maxim 1000 DST. Prin excepție, suma poate depăși 1000 DST, dar nu poate depăși suma declarată de tine dacă ai făcut, la momentul înregistrării bagajului, o declarație specială privind interesul în livrarea la destinație și ai plătit o sumă suplimentară.

Documente necesare pentru despăgubire

Dacă ai bagajul pierdut trebuie să trimiți către companie următoarele documente: P.I.R., tichetul de îmbarcare, eticheta bagajului, listă cu obiectele din bagaj însoțită de dovada valorii acestora prin documente fiscale, listă cu obiectele de strictă necesitate achiziționate pentru a le înlocui pe cele pierdute însoțită de dovada valorii acestora.

Al doilea caz este dacă ai bagajul întârziat. Astfel, către companie trebuie trimise aceste documente: P.I.R., tichetul de îmbarcare, eticheta bagajului listă cu obiectele de strictă necesitate achiziționate pentru a le înlocui pe cele pierdute însoțită de dovada valorii acestora.

Ultima variantă este dacă ai bagajul deteriorat/distrus. În acest caz, ai nevoie de: P.I.R., tichetul de îmbarcare, eticheta bagajului, listă cu obiectele deteriorate/distruse din bagaj însoțită de dovada valorii acestora prin documente fiscale, raport de service din care să rezulte suma necesar a fi plătită pentru repararea geamantanului sau imposibilitatea reparării acestuia, după caz, informează Centrul European al Consumatorilor din România.