Omenirea se confruntă zilnic cu un nou impediment în era COVID. Însă ultimele săptămâni puteau schimba viitorul lumii din cauza acestei propuneri.

Numai că Uniunea Europeană, alături de Japonia și SUA s-au opus vehement ideii pusă pe masă de diplomații Organizației Mondiale a Comerțului.

Mirel Curea, prim redactor-șef al publicației Evenimentul Zilei, a explicat de ce această decizie a reprezentat un moment de cumpănă pentru întreaga lume.

Mirel Curea: „Aici nu vorbim de o marcă de jeanși. Pot fi consecințe periculoase”

„Faptul că solicitarea a fost din Africa de Sud și India mă duce cu gândul la faptul că cele două țări, alături de celelalte care susțin această idee, vor să copieze vaccinurile gata produse și să le comercializeze pe piața internațională.

Dacă li se acorda această libertate, ar putea să apară unele consecințe foarte periculoase. Cea mai mică eroare în producerea vaccinului de către aceste țări ar putea duce la compromiterea combaterii pandemiei la nivel mondial pentru că cele două țări ar putea exporta vaccinul, concurând la prețuri mult mai mici vaccinurile originale.

Aici nu avem de a face cu copierea unor mărci de jeanși sau de pantofi de sport, care se rup mai repede decât variantele originale.
Vorbim despre curmarea stării pandemice mondiale cu consecințe uriașe în planul vieților omenești și al economiei globale. Mai mult ca sigur, totul va rămâne la stadiul de tentativă. Dacă cele două țări simt că sunt capabile să intre în lupta împotriva acestui virus nenorocit, nu înțeleg de ce nu își produc propriile variante de vaccin alături de care să intre în competiția salvării de vieți omenești”, a fost declarația oferită de Mirel Curea.

UE, Japonia și SUA au dus cea mai grea luptă din era COVID

Faptul că propunerea a fost una serios analizată de conducerea OMC este confirmat și de negocierile dintre cele două tabere, discuții care s-au întins pe parcursul mai multor săptămâni.

Propunerea de scutere de drepturi intelectuale a fost formulată de India şi Africa de Sud, fiind susţinută de alte aproximativ o sută de ţări, potrivit ONG-ului Medici Fără Frontiere.

Țările care au făcut propunerea au susținut că aceasta vizează o facilitare mai largă a cunoştinţelor şi o înmulţire rapidă a facilităţilor de producţie pentru medicamente, precum vaccinurile, utilizate în timpul pandemiei.

Din fericire, statele membre ale OMC, care iau deciziile pe bază de consens, au declinat această propunere, au afirmat surse din interiorul organizației pentru AFP.

„Cu toate acestea, statele membre au convenit să menţină acest punct pe ordinea de zi a următoarelor reuniuni ale Consiliului ADPIC pentru a permite o analiză mai aprofundată a cererii de derogare”, a explicat sursa citată.

Organizația Medici fără Frontiere susține că ideea a avut ca scop „creşterea producţiei în numeroase ţări în curs de dezvoltare care au capacităţile necesare”, a explicat Leena Menghaney, de la Medici Fără Frontiere, citând Thailanda, Brazilia și Bangladesh.

„Proprietatea intelectuală încurajează un model comercial de inovaţie puternică. Nu am fi putut avansa atât de rapid în dezvoltarea de tratamente sau de vaccinuri fără sistemul de proprietate intelectuală”, a declarat Thomas Cueni, directorul interimar al IFMPA, grupul de lobby al grupurilor farmaceutice, cu prilejul unui eveniment care a avut loc săptămâna aceasta.

În timpul discuţiilor informale care au avut loc în ultimele săptămâni la sediul OMC de la Geneva cu privire la acest subiect, Japonia, SUA şi Uniunea Europeană şi-au exprimat opoziţia faţă de ideea derogării.