Cum pot scăpa copiii de virozele respiratorii. Rafila: „Acest lucru va duce la scăderea numărului de cazuri”

Cum pot scăpa copiii de virozele respiratorii. Rafila: „Acest lucru va duce la scăderea numărului de cazuri” Cât e normal să dureze gripa. Trebuie tratată la timp. Sursa foto. Dreamstime

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a explicat ce trebuie să facă părinții care au copii cu viroze respiratorii și ce măsuri trebuie să respecte pentru a nu da boala și altora.

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, le-a recomandat părinţilor care au copii cu viroze respiratorii să îi țină izolați o perioadă pentru a ajuta la scăderea numărului de cazuri. Ei trebuie să țină cont de mai multe măsuri pentru a scăpa de boală.

„Singurul lucru pe care putem să îl facem ca să oprim extinderea infecţiei este ca atunci când avem copilul bolnav să nu îl trimitem în colectivitate. Este cea mai bună şi cea mai responsabilă măsură pe care un părinte o poate lua. Şi eu am luat această măsură în ceea ce priveşte copilul meu. Nu trimit copilul în colectivitate atunci când are simptomele unei viroze respiratorii. Cred că este lucrul cel mai înţelept care va duce la scăderea semnificativă a numărului de cazuri pe care noi o estimăm la sfârşitul acestei luni”, a declarat Rafila.

Alexandru Rafila

Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul Sănătăţii a explicat și când trebuie părinții să meargă cu copiii la spital: „În general simptome persistente, febră mare, peste 39, cu dificultăţi în respiraţie recomandă apelarea la serviciul 112 sau prezentarea la o unitate de primiri urgenţe. Altfel, pentru o infecţie banală, normală, adresabilitatea la medicul de familie, izolarea şi tratament la domiciliu, simptomatic sau etiologic”, potrivit News.

Cazurile de gripă și viroze cresc

Cazurile de gripă și viroze cresc de la o zi la alta în România. Cele mai multe prezentări la Secțiile de primiri Urgențe au fost înregistrate în București. Pe locul doi se află județul Buzău. În unele spitale au fost luate măsuri pentru a ține numărul cazurilor sub control.

David Edelstein, purtătorul de cuvânt al spitalului din Giurgiu, a spus că „vizitele se pot face zilnic, doar în intervalul 16:00 – 18:00, și e admisă maxim o persoană pe zi, pentru cel mult 15 minute. Astfel, la intrarea pe fiecare secție în parte, există botoși și halate de unică folosință. Triajul epidemiologic era un fapt ce nu a încetat să se facă în unitățile spitalicești”.