Un bărbat de 41 de ani a fost arestat preventiv, pentru 29 de zile, după ce și-a bătut cu bestialitate cei nouă copii, dintre care cel mai mic, abia dacă a împlinit un an și trei luni. Vasile Barbu, din satul Sălceni, comuna Pochidia este acuzat de procurori de rele tratamente aplicate minorilor, fiind cunoscut în sat ca un om foarte violent. Bărbatul are nou copii, cinci fete și patru băieți, soția acestuia fiind cu zece ani mai tânără, bătută și traumatizată la maxim de viața grea care o duce alături de o bestie cu chip de om.

Potrivit polițiștilor de la IPJ Vaslui, copiii lui Vasile Barbu erau atât de bătuți și traumatizați, încât au ajuns până acolo să scrie bilețele, prin care solicită ajutor, și să le arunce prin grad, în stradă, cu speranța că vor fi găsite de cineva care va suna la 112.

Așa se face că luni, 29 iunie 2020, un asistent social de la Primăria Pochidia a mers la fața locului și l-a găsit pe bărbat în timp ce o bătea cu bestialitate pe fata lui în vârstă de 15 ani. La fața locului au fost chemați și polițiștii care l-au reținut pe bărbat, care ulterior a fost arestat.

Vecinii povestesc că agresorul obișnuia să își chinuie copiii. „El mânca friptură în fața copiilor, iar aceștia mâncau mămăligă goală! Cumpăra de la magazin cozi de mătură ca să îi bată, până le rupea de copii! Ultima dată și-a bătut fata cea mare, de 15 ani, cu furtunul sau ceva cablu, că țipa săraca îngrozitor!”, spun oamenii din sat, citați de vremeanouă.ro.

Cei nouă copii și mama acestora au fost preluați de Direcția Generală și Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui și internați într-un centru de protecție a persoanelor abuzate. „Situația de risc traversatã de mamã și cei 9 copii, cu vârste cuprinse între 1 și 15 ani, a ajuns în atenția instituției noastre la sesizarea poliției.

Intervenția specialiștilor DGASPC Vaslui a constat în acompanierea copiilor la procedurile specifice anchetei derulate de către organele de cercetare penală, acordarea de servicii de consiliere de specialitate, respectiv găzduirea mamei și a copiilor într-un centru pentru victimele violenței intrafamiliale din cadrul instituției, loc în care vor beneficia de un cumul de servicii pentru echilibrarea psiho-emoționalã și depășirea traumei suferite”, a spus Irina Câmpeanu de la DGASPC Vaslui.

Judecătoria Bârlad a dispus arestarea bărbatului pentru o perioadă de 29 de zile pentru rele tratamente aplicate minorilor și pentru loviri și alte violențe.