Cum își împărțeau directorii ELCEN o „pizza” de 1,5 milioane de euro. Stenograme
- Cristi Buș
- 11 septembrie 2025, 13:21
sursa foto: Arhiva EvZDosarul de corupție care zguduie compania ELCEN – principalul furnizor de apă caldă și căldură al Capitalei – scoate la iveală detalii explozive din interceptările realizate de DNA.
Procurorii îi acuză pe Claudiu Crețu, director general al ELCEN, și pe Andrei Zamfiroi, director comercial, că ar fi cerut și primit mită de zeci de mii de lei de la un om de afaceri, pentru a facilita plăți către compania acestuia.
În paralel, referatul DNA relevă și o altă acuzație: Claudiu Crețu ar fi pretins, prin intermediul lui Zamfiroi, 1,565 milioane de euro într-o altă tranzacție legată de vânzarea unui teren.
Cum funcționa mecanismul mitei la ELCEN
Potrivit anchetatorilor, un om de afaceri cu contracte cu ELCEN ar fi oferit 40.000 de lei celor doi directori. Banii ar fi fost împărțiți „frățește”, așa cum reiese din stenogramele publicate de DNA.
Conform surselor judiciare, mita era condiționată de efectuarea unor plăți din partea ELCEN către firma omului de afaceri, aflată deja în relații contractuale cu compania de stat.

Sursa foto. EVZ
Stenogramele DNA: „Avem o pizza? Mâncăm toți!”
(STENOGRAME DIN DOSARUL ELCEN – sursa: referat DNA)
ZAMFIROI CRISTIAN ANDREI CORNEL: „Nu-s individualist, știi? (…) Adică aș prefera «Avem o pizza?!» «Da», mâncăm toți! Câte-o felie, sau câte juma’ de felie, dacă suntem mai mulți, știi?!” Adică nu „Bă, mănânc io…”
CREȚU SÂRBU CLAUDIU IONUȚ: „Nu, vorbim de două lucruri diferite!”
Replica lui Zamfiroi despre „pizza” a fost interpretată de anchetatori ca o referire la modul în care urma să fie împărțită mita între directori.
Vacanțe luxoase și licitații câștigate
Într-o altă interceptare, anchetatorii DNA surprind o discuție despre vacanțele de lux și influența pe care oamenii de afaceri o aveau asupra conducerii ELCEN:
SLIVINSCHI VICTOR: „El o fost anu’ trecut, sau anu’ ăsta, iarna, o fost cu Crețu la… În Franța, la Courchevel. (…) L-o luat pe Claudiu și dus acolo la Courchevel… la schi. Bine, noi avem cu ăsta relația… el, el acuma o câștigat cam, cam toate cele trei licitații pe consultanță la Elcen.”
Conform DNA, discuția confirmă apropierea dintre conducerea ELCEN și unii dintre antreprenorii care câștigau contracte importante, ceea ce ridică suspiciuni serioase de favorizare.
Mita de 1,5 milioane de euro
Potrivit referatului DNA, pe 10 iulie 2025, inculpatul Claudiu Crețu ar fi pretins, prin intermediul complicelui său Zamfiroi, de la administratorul unei societăți comerciale, suma uriașă de 1.565.000 de euro. Scopul? Intermedierea unei tranzacții privind vânzarea unui teren aparținând companiei respective.
Această acuzație marchează cel mai grav episod din dosar și ar putea atrage pedepse cu închisoarea de până la 10 ani, dacă faptele vor fi susținute de probe în instanță.
Control judiciar pentru directorii ELCEN
După audierile de la DNA, Claudiu Crețu și Andrei Zamfiroi au fost plasați sub control judiciar.
Livia Săplăcan, purtător de cuvânt al DNA, a explicat pentru presă:
„Între obligațiile pe care trebuie să le respecte cei doi inculpați figurează interdicția de a părăsi țara, precum și aceea de a nu desfășura activitatea de director în cadrul Electrocentrale București S.A. în exercitarea căreia au săvârșit faptele de corupție.”
Pe durata controlului judiciar, aceștia nu pot lua legătura cu martorii și nu pot reveni pe funcțiile pe care le ocupau la momentul presupuselor fapte.