Cum construiește ENEVO Goup un viitor mai sigur și mai eficient
- Adrian Lambru
- 10 decembrie 2025, 11:12
Răzvan Copoiu, Deputy CEO ENEVO Group (sursă foto: ENEVO Group)Într-o Europă în plină tranziție energetică, puține companii reușesc să țină ritmul accelerat impus de noua economie a energiei curate. ENEVO Group, integrator românesc de soluții energetice complexe, s-a impus în ultimii ani drept unul dintre cei mai dinamici jucători ai pieței. Cu proiecte fotovoltaice de sute de megawați, sisteme de stocare dezvoltate în colaborare cu producători locali, platforme proprii de securitate cibernetică și o expansiune în 12 țări, compania traversează o etapă de creștere remarcabilă.
Pentru a înțelege ce se află în spatele acestei dezvoltări și cum privește compania evoluția pieței din România, Răzvan Copoiu, Deputy CEO ENEVO Group, a oferit o imagine clară asupra direcțiilor strategice, provocărilor și oportunităților din sector.
România poate exporta tehnologie
Istoria ENEVO Group începe în 2014, când Cristian Pîrvulescu și Radu Brașoveanu, doi foști colegi de facultate, decid să transforme experiența acumulată în proiecte energetice într-un business românesc cu vocație internațională. Au pornit cu o misiune ambițioasă, aceea să creeze o companie care să livreze inginerie și tehnologie la standarde globale.
Primele proiecte au fost un test de rezistență, nu doar profesional, ci și de credibilitate. „Seriozitatea și dorința de a livra mai mult decât se cerea au făcut diferența”, subliniază Răzvan Copoiu, care amintește că momentul de cotitură a venit odată cu decizia de a investi masiv în digitalizare și automatizare, înainte ca acestea să devină „cuvinte la modă”.
Aceste alegeri au dus compania în proiecte de referință pe piețe externe, ceea ce a consolidat reputația unei echipe care nu se teme să abordeze terenuri noi. „Astăzi, ENEVO Group nu mai este doar o idee devenită business, ci un actor global care contribuie activ la tranziția energetică”, explică Răzvan Copoiu.
Ce diferențiază ENEVO Group
Sectorul energetic este, prin definiție, restrictiv și extrem de tehnic. Accesul se câștigă cu proiecte solide și cu promisiuni duse până la capăt. De la început, compania a mizat pe competențe și curaj. Primul val al energiei regenerabile din România a devenit terenul de testare. ENEVO Group a intrat în automatizare, control și dispecerizare, dovedind că agerimea unei echipe poate compensa lipsa notorietății.
Astăzi, diferențiatorul major al companiei vine din pachetele integrate: dezvoltare de proiecte (Solar & BESS), execuție la cheie și platforme digitale ce optimizează operațiunile. Această abordare end-to-end îi permite să controleze întreg lanțul: de la identificarea siturilor și până la operarea și monitorizarea în timp real.
La acestea se adaugă expertiza unică în combinarea hardware-ului energetic cu software de management și securitate cibernetică. Răzvan Copoiu subliniază că „mândria companiei sunt soluțiile tehnice proprii, inclusiv platformele de dispecerizare și sistemele de control”, dar și echipa loială care a ales să rămână în țară și să contribuie la proiecte internaționale.
Proiecte care schimbă comunități
În portofoliul recent al companiei se regăsesc proiecte cu impact direct asupra comunităților și rețelelor energetice. Un exemplu este centrala fotovoltaică de 70 MW de la Teiuș, inaugurată în aprilie, cel mai mare proiect finanțat prin PNRR din zonă. ENEVO Group a integrat acolo tot lanțul tehnic, de la proiectare la punerea în funcțiune. Instalația produce energie pentru aproximativ 25.000 de gospodării.

proiecte CEF Teiuș (sursă foto: ENEVO Group)
Un alt proiect major care marchează un avans important în stabilizarea rețelei este instalația de stocare de 72 MWh de la Crucea Nord, care se construiește în parcul eolian cu același nume deținut de Hidroelectrica, proiect realizat în colaborare cu producătorul român de baterii Prime Batteries. De asemenea, centrala fotovoltaică de 54,11 MWp de la Chișineu-Criș, realizată pentru NEPI Rockcastle în parteneriat cu LONGi Solar, reprezintă prima investiție din Europa Centrală și de Est ce folosește module LONGi Hi-MO9 cu tehnologie back-contact. Proiectul evită anual peste 21.000 de tone de CO₂, consolidând tranziția spre un consum verde la nivel regional.
Și, pentru că am menționat impactul asupra comunităților, cel mai recent contract semnat de ENEVO Group este cel pentru realizarea Centralei Electrice Fotovoltaice (CEF) Helios Arad, care va avea o putere instalată de 85 MW și va cuprinde cel mai mare parc fotovoltaic cu amplasare Est-Vest din regiune. „Pentru noi este interesantă provocarea de a construi parcul pe un fost depozit de cenușă ecologizat, pentru că implementarea unui proiect de producere a energiei din surse regenerabile pe un astfel de teren reprezintă o soluție practică de reutilizare ecologică a fostelor terenuri industriale care sunt redate, astfel, comunității”, spune Răzvan Copoiu.

proiecte CEF Chișineu-Criș (sursă foto: Enevo Group)
SENTRY.OT și arhitectura invizibilă a energiei
Inovația rămâne nucleul companiei. ENEVO Group dezvoltă sisteme EMS, soluții de control industrial și dispecerate integrate în colaborare cu marii vendori globali. Însă produsul „de suflet”, cum îl numește Copoiu, este SENTRY.OT, o platformă unică de protejare a infrastructurii critice. Aceasta detectează în timp real amenințări asupra rețelelor energetice și propune strategii de remediere, integrând securitatea cibernetică în însăși funcționarea sistemelor.
Totodată, soluțiile digitale pentru optimizarea operațională, care combină telemetrie, senzori IoT și cloud software, permit instalarea unei „arhitecturi invizibile” a energiei, în care fiecare centrală se comportă ca un organism viu, capabil să se adapteze, să reducă pierderile și să crească performanța.
De asemenea, în 2025, compania a accelerat investițiile în trei zone majore: parcuri fotovoltaice, sisteme de stocare și platforme digitale de monitorizare și securitate cibernetică. Iar țintele pentru următorii ani sunt clare: atingerea 1 GWp instalați în fotovoltaic, depășirea 300 MWh în capacități de stocare și extinderea platformei SENTRY.OT în cât mai multe proiecte energetice. Digitalizarea și internaționalizarea rămân piloni strategici.
România, actor energetic regional și sursă de inovație
Deși se extinde în Europa și Orientul Mijlociu, ENEVO Group păstrează România drept „inima” businessului. La noi în țară sunt formate echipele, aici se dezvoltă soluțiile care ajung apoi pe piețe competitive. Compania vrea să contribuie la transformarea României într-un un actor energetic regional, prin investiții în digitalizarea infrastructurii naționale, în proiecte regenerabile de anvergură și, mai ales, în formarea de specialiști.
Răzvan Copoiu consideră că România este într-un moment favorabil investițiilor în energie regenerabilă, cu resurse solide și o forță de muncă foarte calificată. Totuși, predictibilitatea reglementărilor și capacitatea administrativă rămân provocări majore. Chiar și așa, zona energetică trece prin „cea mai bună perioadă de investiții de până acum”, iar evoluțiile europene vor accelera modernizarea pieței locale.
Și, privind înainte, perspectivele sunt optimiste. În următorii ani vor intra în funcțiune noi surse, precum exploatările de la Neptune Deep, grupurile 3 și 4 de la Cernavodă, tehnologii de stocare tot mai performante, iar Transelectrica își digitalizează rețeaua. „România are toate ingredientele pentru a deveni un leader energetic în regiune”, spune Copoiu, indicând poziția strategică și capitalul uman excepțional ca avantaje competitive decisive.
Pentru ENEVO Group, viitorul se traduce în responsabilitate și oportunități: agilitate, consolidarea parteneriatelor și crearea de valoare pe termen lung pentru comunități.
Performanțe financiare și ținte pentru 2025
Compania a încheiat 2024 cu o cifră de afaceri de 416 milioane de lei, aproape triplă față de anul precedent, susținută în principal de proiectele fotovoltaice și de automatizările energetice. Platforma SENTRY.OT și expansiunea internațională au completat creșterea. Prezența în Elveția, Germania, Bulgaria, Cehia și Arabia Saudită s-a consolidat, ceea ce pune bazele unui portofoliu global stabil.
Pentru 2025, compania estimează o cifră de afaceri de 100 de milioane de euro, bazată pe finalizarea proiectelor aflate în execuție și pe extinderea serviciilor digitale. ENEVO Group a accelerat expansiunea internațională prin deschiderea de subsidiare în Spania și Egipt, continuând în același timp investițiile în eficientizare și digitalizare.