Farmacie din Evul Mediu din Aarhus, Danemarca. Sursa foto: dreamstime.com
Din cuprinsul articolului
Astăzi, o farmacie modernă înseamnă rafturi pline de cutii colorate, etichete clare, prețuri fixe și o ordine strictă. În Europa medievală, însă, experiența era complet diferită, potrivit National Geographic.
Farmacia, locul unde medicina, religia, magia și comerțul se întâlneau
În Evul Mediu, farmacia era un loc unde se împleteau medicina, religia, magia și comerțul. Spațiul semăna cu un magazin al ciudățeniilor, unde se găseau atât pulberi din pietre prețioase, cât și leacuri obținute din părți ale corpului uman. Practica medicală combina superstiția cu observația empirică și se baza pe credința în forțele miraculoase ale naturii.
În Europa medievală, tratamentele nu însemnau pastile sau siropuri, ci remedii obținute din plante, animale și minerale. Agata era considerată bună pentru durerile de ochi, iar jaspele era folosit împotriva hemoroizilor. Sângele și urina umană intrau în diferite preparate, iar ciclamenul era privit ca o plantă universală, capabilă să vindece atât bolile hepatice, cât și căderea părului.
Condimentele orientale, considerate medicamente în Evul Mediu
Volume precum „De Materia Medica” al lui Dioscoride erau considerate adevărate „biblii” pentru farmaciști, conținând rețete pentru numeroase boli. Nu toate erau însă sigure: unele preparate aveau doar efect placebo, iar altele puteau fi de fapt otrăvuri prezentate ca tratamente.
Potrivit National Geographic, „negustorii de condiment” („épiciers” în franceză, „speziali” în italiană) colaborau îndeaproape cu apotecarii, deoarece multe condimente aduse din Orient erau considerate a avea proprietăți medicinale.
Scorțișoara și anasonul, de pildă, erau folosite pentru combaterea halenei. Unele loțiuni, poțiuni și alifii erau vândute de vindecători ambulanți, direct pe stradă sau din ușă în ușă. Totuși, existau și spații dedicate, numite apothecae, un termen provenit din greacă și tradus prin „depozit”, care aveau să devină precursorii farmaciilor moderne.
Primele farmacii
Primele farmacii erau de fapt grădini de plante medicinale îngrijite de călugări, considerați atunci cei mai pricepuți în medicină datorită accesului la cărți și resurse. La mănăstirea Santa Maria Novella din Florența, dominicanii preparau remedii care au devenit atât de căutate încât locul s-a transformat într-o farmacie de lux a Renașterii. Faima a venit după vindecarea unui negustor bogat, iar de atunci oameni din toată Europa au început să vină aici.
Din secolul al XIII-lea, medicii au renunțat treptat la prepararea leacurilor, această sarcină revenind farmaciștilor. Reforma a fost consfințită de legislația lui Frederic al II-lea din Sicilia: medicilor le-a fost interzis să prepare medicamente, iar farmaciștilor să prescrie tratamente, o separare care a influențat medicina modernă.
Vechea farmacie Esteva, din muzeul municipal Lashy Spania. Sursa foto: dreamstime.com
Nu toți farmaciștii lucrau însă în farmacii propriu-zise. Mulți erau vindecători ambulanți care își vindeau marfa pe străzi, adesea cu promisiuni exagerate. În 1281, autoritățile din Paris au interzis eliberarea de medicamente fără rețetă și vizitarea bolnavilor fără acordul medicilor, din cauza numeroaselor cazuri în care farmaciștii provocau mai mult rău decât bine.
Ce obliagațiia veau farmaciștii din Evul Mediu
În Evul Mediu târziu, farmaciștii erau membri respectați ai breslelor și treceau prin ani de pregătire. Pe lângă cunoștințe despre plante și minerale, studiau alchimie, astronomie și filozofie. Medicamentele erau preparate în officina, cu unelte precum mojarul, alambicul sau balanța.
Farmaciștii aveau și obligații etice: trebuiau să folosească ingrediente de calitate și să dozeze corect, pentru a evita otrăvirea pacienților.
