…La Maiorescu era o dată așteptat: se face 9, se face 10 seara, Creangă nu se arăta; și se arătă tîrziu de tot… Uite ce de lume te așteaptă!… îi zice Maiorescu întîmpinîndu-l. Apoi tot mai multă lume mă aștepta acolo unde am fost, că era cu treabă!… Și cine mai era acolo? Apoi, nu știi vorba ceea?… Cînd a fost întrebată o cocoană, care venise de la biserică, pe cine a mai văzut în biserică, ea a răspuns: În afară de mine și de fie-mea, ce să spun, numai prostime!…
Așa cum era, Creangă își da foarte bine seama de oameni, de sufletul lor, și tot astfel de prețul operilor de artă. Scrisesem Budulea Taichii. Creangă, văzîndu-mă, mi-a spus: Apoi, de astea, așa, știu eu multe… Și a scris Amintirile – care nu mai au păreche!… Citindu-le, ai crede că sînt scrise cu mare ușurință. De fel! N-am văzut în viața mea un manuscris mai neciteț. Nici un cuvînt nu rămăsese la locul lui, unde fusese scris la început. Încerca același cuvînt în două sau trei, ba și mai multe locuri, pînă i se părea lui că i-a găsit locul cel mai potrivit” (interviu acordat pentru Mișcarea literară, 31 ianuarie 1925).

O evocare de Paul Cernat, critic literar

 

Te-ar putea interesa și: