Cu Germania s-a rezolvat, acum e rândul Turciei

Cu Germania s-a rezolvat, acum e rândul TurcieiSursa foto: Administratia Prezidentiala

Odată cu decizia Spaniei și a Angliei de a trimite tancuri principale de război Kievului, după decizii similare ale Americii, Germaniei și Poloniei, războiul din Ucraina intră într-o fază nouă mai periculoasă. Luați în calcul că SUA vor include și rachete cu rază mai lungă de acțiune în noul pachet de ajutor în valoare de 2,7 miliarde de dolari și nu vă va fi deloc dificil să vedeți că în viitorul apropiat, situația de pe front se va încinge puternic.

Se pare că războiul nu va rămâne limitat la Ucraina. Țări de la Baltica la Mediterana, din Europa Centrală și de Est se vor implica în linia frontului fierbinte.

Ajutorul militar pentru Ucraina care a început cu obuze, a continuat cu tancuri și avioane de luptă. Acum urmează rachete. Până la urmă, s-ar putea ca SUA și aliații săi să trimită și unități militare în Ucraina.

Așa încât toate tabuurile din război se prăbușesc pe rând. Invazia rusească în Ucraina a anulat politica Germaniei de a nu trimite niciodată propriile arme în zone de război.

Cetățenii Germaniei nu îl mai văd pe Scholz ca pe un erou

Olaf Scholz, care nu a rezistat presiunilor SUA, a decis să trimită în Ucraina cele mai avansate tancuri ale Germaniei, 14 tancuri Leopard 2A6. În plus, Germania a permis Poloniei să trimită în Ucraina tancurile Leopard pe care le deține.

Trebuie să spunem că din cauza acestei decizii, cetățenii Germaniei nu îl mai văd pe Scholz ca pe un erou ci ca pe o persoană cu mâinile legate care nu mai are alte opțiuni.

Acum privirile se întorc spre președintele rus Putin, pentru a vedea ce răspuns dă livrării de tancuri Ucrainei.

De exemplu, există o serie de scenarii înfricoșătoare pe care le enumeră serviciile de informații externe din Germania, BND... Atacuri nucleare, atacuri cibernetice care pot paraliza infrastructura critică, sabotaje ale conductelor care transportă gaze naturale din Norvegia către Germania, bombardarea convoaielor de tancuri trimise Ucrainei în timp ce se mai află pe teritoriul Germaniei sau al Poloniei...

Ce s-ar putea întâmpla dacă Putin s-ar supăra pe Germania și NATO

În dotarea țărilor membre NATO din Europa există aproximativ 2.000 de tancuri Leopard iar întreținerea acestora este mai ușoară decât cea a tancurilor americane Abrams. Pentagonul a subliniat că tancurile Abrams funcționează cu combustibil de avioane și cu motoare cu turbină și intenționează să lase întreg frontul pe seama tancurilor germane Leopard.

Așa încât dacă Putin vrea să își verse amarul pe Germania și pe NATO, atunci se va înfăptui planul pe care și l-au făcut SUA și Anglia încă de la începutul războiului.

Pentru că NATO a rămas până acum în afara războiului din cauza vetou-lui hotărât al Germaniei și al Turciei. De aceea, privirile se întorc acum spre Turcia.

În ultimele luni, au fost pregătite trei planuri operaționale regionale pentru spațiul NATO. Planurile, groase cât o carte de telefon, cu numeroase anexe, vor fi prezentate la summitul de la Vilnius, capitala Lituaniei, în perioada 11-12 iulie 2023. Scopul este de a convinge NATO să intre în război cu Rusia, potrivit sabah.com.tr

Pentru aceasta însă trebuie depășit obstacolul Turcia. Perioada următoare va fi foarte animată. Înaintea alegerilor prezidențiale și parlamentare din mai, orice scenariu este posibil în Turcia: sabotaje, atacuri, atentate, presiuni. Trebuie să fim pregătiți pentru orice situație.

(Traducerea Rador)