CSM nu este de acord cu pierderea pensiilor speciale și susține că „lezează independenţa justiţiei”

CSM nu este de acord cu pierderea pensiilor speciale și susține că „lezează independenţa justiţiei” Sursa: Arhiva EVZ

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și-a prezentat poziția cu privire la reforma pensiilor. Reprezentanții instituției susțin că ar înțelege nevoia de reformare a sistemului de pensii, dar acordă sprijin instanțelor și parchetelor care protestează față de modificările la pensiile fără contribuție.

Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat marți, 20 iunie, că susține pozițiile exprimate de instanțe și parchete, prin care se condamnă încercarea de modificare a statutului magistraților prin așa-zisa reformă a pensiilor de serviciu. Președintele CSM, președidntele ÎCCJ și procurorul general al PÎCCJ au avut o discuție cu liderii politici pe acest subiect, în urma căreia s-a stabilit că negocierile vor continua.

„Având în vedere iminenta modificare și completare a unor acte normative în domeniul sistemului public de pensii, Consiliul Superior al Magistraturii înțelege nevoia de reformare a sistemului de pensii.

Totodată, Consiliul ia act și susține necondiționat poziția exprimată de magistrați în adunările generale convocate astăzi, 20.06.2023, în sensul că această situație este de o gravitate deosebită şi lezează fundamental independenţa justiţiei şi statutul magistraţilor, cu consecinţe directe asupra actului de justiţie.

Ne puteți urmări și pe Google News

În acest sens, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, împreună cu președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție și procurorul general de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au avut o întâlnire cu reprezentanții puterii executive și legislative, în vederea prezentării impactului pe care l-ar putea avea modificările legislative propuse asupra sistemului de justiție, care deja se confruntă cu o lipsă acută de personal, în contextul perpetuării incertitudinii cu privire la statutul profesioniștilor din cadrul sistemului judiciar”, se arată într-un comunicat emis de CSM.

CSM condamnă încercarea de modificare a statutului magistraților prin așa-zisa reformă a pensiilor de serviciu

În comunicat emis de reprezentanții CSM, aceștia au reamintit de cooperarea dintre Consiliu și autorități în ceea ce privește procesul de reformă a pensiilor speciale. Zilele următoare au fost programate întâlniri între președintele Consiliului și reprezentanții puterii executive și legislative. În cadrul acestora se vor căuta cele mai bune soluții pentru a se asigura independența justiției.

„Reamintim deschiderea Consiliului spre o cooperare loială cu autoritățile implicate în procesul de reformă și faptul că nu ne opunem reformării sistemului pensiilor de serviciu, ci, dimpotrivă, suntem preocupați de găsirea celor mai adecvate soluții normative pentru a da eficiență acestui proces, cu respectarea independenței justiției și a jurisprudenței Curții Constituționale în materie.

În considerarea tuturor acestor aspecte, în zilele următoare urmează să aibă loc alte întâlniri între președintele Consiliului și reprezentanții puterii executive și legislative pentru identificarea celei mai bune soluții legislative pentru a asigura statul de drept, independența justiției și previzibilitatea legii”, transmite CSM.