Criza politică din România. PSD își vinde scump voturile, în negocierile cu PNL

Criza politică din România. PSD își vinde scump voturile, în negocierile cu PNL sursă: EvZ

PSD și-a stabilit lista de condiții cu care se va prezenta la negocierile cu PNL pentru formarea unui guvern comun. Pe lângă funcții, social-democrații pretind implementarea mai multor măsuri care le va aduce puncte la nivel electoral.

Negocierile dintre PNL și PSD se anunță destul de dificile, dat fiind că social-democrații și-au stabilit o listă de condiții foarte greu de îndeplinit de liberali. Conform unor surse politice citate de Antena 3, PSD își dorește, în primul rând, funcția de premier. Aceasta ar urma să fie ocupată de Marcel Ciolacu, președintele partidului.

PSD și-a maximizat cererile în condițiile în care liberalii au pierdut mai mulți deputați și senatori, în jur de 15. În aceste condiții șansele coalizării unei majorități parlamentare în jurul unui guvern PNL – USR – UDMR se reduc.

Pe lângă funcția de premier, iderii social-democrați vor mai multe ministere, dintre care unele foarte importante. Conform informațiilor prezentate de Antena 3, PSD își dorește șapte sau opt ministere.

Ne puteți urmări și pe Google News

Între acestea, Ministerul Sănătății pentru Alexandru Rafila, Finanțele pentru Liviu Voinea, Transporturile pentru Mihai Tudose, dar și ministerele Muncii și al Internelor. Pentru acestea două din urmă, social-democrații nu au nominalizat pe nimeni.

De asemenea, PSD își mai dorește o funcție de vicepremier și poziția de președinte al Camerei Deputaților.

sursă: EvZ

Măsurile pe care le dorește PSD promovate

Pe lângă funcții, PSD le cere liberalilor, pentru a face parte din guvern, promovarea unor proiecte legislative de pe agenda lor politică, menite să le aducă puncte electorale. Este vorba despre creșterea pensiilor, a salariului minim și a îndeminizațiie minime (de la 800 la 1.000 de lei).

De asemenea, PSD mai cere creșterea alocațiilor pentru copii de la 214 la 300 lei pentru cei cu vârste între 2 și 18 ani. Majorarea alocațiilor pentru copiii cu vârste de la 0 la 2 ani și pentru cei cu handicap de la 427 la 600 lei.

În plus, PSD cere subvenționarea gigacaloriei pentru consumatorii din sistemul centralizat la nivelul din luna decembrie 2020. O altă solicitare vizează compensarea facturilor plătite de consumatorii casnici și IMM-urilor la nivelul din luna decembrie 2020.

Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat, marţi, „flexibilizarea” mandatului de negociere cu forţele democratice din Parlament, precum şi echipa de negociere. Liberalii și-au stabilit echipa de negociere cu PSD și cu USR, din care fac parte preşedintele PNL, Florin Cîţu, secretarul general al formaţiunii, Dan Vîlceanu, şi cei patru prim-vicepreşedinţi - Iulian Dumitrescu, Rareş Bogdan, Lucian Bode şi Gheorghe Flutur.