Cristina Spătar a trecut prin clipe cumplite. A avut nevoie de ajutorul medicilor
- Andra Puiu
- 27 iunie 2023, 07:32
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu s-au căsătorit în weekendul trecut. Cântăreața a organizat o nuntă de vis pe care o va ține minte toată viață. Cel mai fericit eveniment din viața artistei nu a fost lipsit de probleme.
Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu s-au căsătorit sâmbătă, 24 iunie. Artista a reușit să își găsească liniștea în brațele milonarului din Râmnicu Vâlcea, după divorțul cu scandal de Alin Ionescu. Cântăreața a fost cerută în căsătorie în luna decembrie a anului trecut, iar la scurt timp cuplul a spus „Da” în fața ofițerului de stare civilă. Ceremonia relegioasă a avut la biserica „Buna Vestire” din Râmnicu Vâlcea.
Cântăreața a ales să aibă mai multe perechi de nași la marele eveniment. Ion Paladi alături de soția sa Veronica și Corneliu Botgros, fiul celebrului dirijor Nicolae Botgros al orchestrei „Lăutarii” din Chișinău, alături de soția sa au fost cei care i-au cununat pe Cristina Spătar și Vicențiu Mocanu. Petrecerea de nuntă a avut loc într-un restaurant de lux din Râmnicu Vâlcea.
Nu mai puțin de 500 de invitați au participat la marele eveniment. Pe lista artiștilor care i-au binedispus pe invitați s-au numărat Andra, Georgiana Lobonț, Nicolae Botgros și Adrian Minune. Cristina Spătar a fost îmbrăcată cu o rochie albă, foarte elegantă, care cântărea în jur de 10 kilograme. Cântăreața a ales pentru petrecerea de seară o altă rochie cu care să se poată mișca în voie.
Cristina Spătar a avut nevoie de ajutorul medicilor în timpul nunții
Cea mai fericită zi din viața artistei nu a decurs chiar cum și-a dorit. Cristinei Spătar i s-a făcut rău chiar în timpul nunții și a fost nevoită să apeleze la ajutorul medicilor. Cântăreața a astat timp de două ore în perfuzii, dar în cele din urmă a reușit să își revină. Emoțiile și oboseala cu pregătirile pentru marele eveniment și-au spus cuvântul în cazul artistei.
„Am chemat paramedicii la hotel, de la 16.00 la 18.00 am stat cu perfuzii, m-am simțit super epuizată. Mi-a fost puțin rău și la nuntă, dar am mers înainte! Sunt recunoscătoare pentru tot ceea ce trăiesc acum și le mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi la nuntă și la petrecere! A însemnat mult pentru noi!”, a declarat Cristina Spătar pentru Ciao.