Vica Blochina, probleme mari după Survivor. A ajuns la spital, unde medicii au pus-o direct pe perfuzii
- Mihai Soica
- 21 mai 2023, 18:58
Vica Blochina a ajuns la spital, unde medicii au stabilit că are nevoie de acordarea unui tratament medical de urgență. După ce s-a întors de la Survivor, Vica a povestit despre condițiile grele pe care a fost nevoită să le îndure în jungla din Caraibe, dar și despre banii frumoși pe care i-a câștigat.
Diva a postat o imagine pe o rețea de socializare, unde este întinsă pe un pat de spital, iar lângă ea este un stativ și o perfuzie.
Vica nu a dat prea multe detalii despre această fotografie, dar se înțelege faptul că nu se află într-o stare prea bună de sănătate.
”Zi proastă ...” a fost mesajul postat de vedetă.
Ea a participat la emisiunea Survivor, de la ProTV, unde a reușit să stea doar o lună de zile. Condițiile oferite candidaților nu sunt dintre cele mai bune, aceștia fiind obligați să lupte în concurs pentru a-și asigura supraviețuirea.
Dezvăluiri de la Survivor
După ce s-a întors în România, Vica Blochina a fost prezentă la un podcast, unde a dat detalii despre concurs și despre condițiile de acolo.
Cine crede că este ușor să participi la un concurs gen Survivor, se înșală amarnic, a mai spus vedeta.
„Fiecare e plătit pe săptămână acolo. Eu am fost cel mai bine plătită. Fiecare cum își negociază, dar eu chiar am fost super bine plătită la acest proiect. Fiecare ținea de locul lui cu dinții, iar disperarea asta de a rămâne acolo nu i-a lăsat pe restul să putem să ne înțelegem. Am luat câteva zeci de mii de euro pe lună. Pe o lună eu am luat câteva zeci de mii de euro bune, însă nu pot să spun suma exactă. Eu am luat bani mulți. (…) Eu m-am dus la Survivor pentru bani”, a povestit Vica Blochina, citată de Impact.
Nu ar mai repeta o astfel de aventură
Vedeta a mai spus că pentru ea, totul a fost super greu la Suvivor. De la locul unde trebuia să își facă necesitățile, la o igienă precară, toate au fost condiții foarte greu de îndurat pentru Vica.
La Survivor nu ai medicamente sau condiții normale, și pentru fiecare drept primit de echipa din care faci parte, trebuie să lupți.
„O experiență foarte grea pe care nu aș repeta-o niciodată. Poate e și vârsta, știi. Când am ajuns, eu am crezut că ne-au zis la mișto că e toaleta în junglă. Noi am trăit într-un perimetru foarte mic. Imediat după noi erau Războinicii, iar lângă noi mai filmau și alte țări. Noi aveam plajă maximum 150 m și nu aveam voie să depășim. Eu când am ajuns acolo m-am umplut de bube de scârbă. Mă trezeam cu buzele lipite de sânge. Noi nu aveam medicamente acolo. Nu există un sistem medical wow. Spital este un… e un loc unde se mai duceau oamenii să facă perfuzii”, a adăugat fosta concurentă a Faimoșilor.