Cristian Rizea, sub pază permanentă la Penitenciarul Rahova. Un interlop a băgat spaima în fostul deputat

Cristian Rizea, sub pază permanentă la Penitenciarul Rahova. Un interlop a băgat spaima în fostul deputat Sursa foto. arhiva EvZ

Fostul deputat Cristian Rizea beneficiază de pază permanentă în penitenciarul Rahova, acolo unde își ispășește pedeapsa de patru ani și opt luni. Fostul politician PSD a fost expulzat în România, în luna aprilie, din Moldova și a fost încarcerat la Rahova, după un scurt popas la Penitenciarul din Vaslui. Cristian Rizea beneficiază de un tratament special, fiind încadrat în categoria „deținuților vulnerabili”.

Fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost dat în urmărire generală, de Ministerul Justiției, încă din 2019, când a fost condamnat definitiv la patru ani și opt luni de închisoare pentru trafic de influență și spălare de bani. El a fost identificat în Republica Moldova, unde s-a bucurat de privilegii speciale pentru o bună bucată de vreme, primind chiar și cetățenia moldoveană.

În decembrie 2021, Cristian Rizea a pierdut cetățenia moldovenească, fiindu-i retrasă printr-o decizie a judecătorilor de la Chișinău. El a fost expulzat de autoritățile moldovene, pe 27 aprilie, și a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, din București.

Conform unor surse din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), fostul politician beneficiază de un statut special în pușcărie. El ar fi fost încadrat în categoria deținuților vulnerabili, aflați sub supraveghere permanentă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sursa citată a mai relatat că fostul deputat Cristian Rizea încearcă să socializeze cu ceilalți deținuți, însă, în cea mai mare parte își petrece timpul retras. El este păzit în permanență și monitorizat pentru a nu fi victima unei agresiuni.

Cristian Rizea beneficiază de protecție la Rahova

Cristian Rizea este sub protecția autorităților deoarece, conform unor informații din spațiul public, ar fi fost amenințat de un faimos interlop aflat în libertate. Acesta ar fi luat legătura cu alți deținuți încarcerați la Rahova și ar fi cerut ca politicianul PSD să fie agresat și supus unor abuzuri sexuale pentru că ar fi jignit un vlogger care îi era prieten.

„Nu prea se întâlnește nimeni cu el, fiindcă este plasat la protejați. Primește, în continuare, amenințări discrete sau este înjurat de alți deținuți atunci când este scos în curte, la aer, conform programului. Este păzit permanent, chiar și la spălător, unde face duș. Atunci când merge să facă baie, alți deținuți sunt afară, tocmai pentru ca Rizea să facă baie singur”, au spus sursele din cadrul ANP, citate de Gândul.

În restul timpului, Cristian Rizea își petrece timpul la magazinul închisorii, de unde face cumpărături și se menține în formă practicând diferite sporturi. Fostul parlamentar joacă tenis cu piciorul sau ping-pong, conform surselor citate.

Cristian Rizea a fost declarat indezirabil în Moldova

Fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost considerat un pericol imediat pentru Republica Moldova și, drept urmare, a fost declarat indezirabil, fiind expulzat pe teritoriul României. Expulzarea lui Rizea s-a făcut de pe o zi pe alta, acesta fiind reținut de poliția moldoveană la Chișinău și trimis sub escortă în România. Rizea a fost acuzat că se pregătea să „desfășoare acțiuni îndreptate spre schimbarea prin violență a regimului constituțional”.

„Conform constatărilor organelor abilitate să asigure securitatea statului, s-a stabilit că, cetățeanul României, Rizea Cristian, născut la 12.04.1969, pregătește și desfășoară acțiuni îndreptate spre schimbarea prin violență a regimului constituțional, subminarea sau suprimarea suveranității, independenței și integrității teritoriale a țării, activități cu elemente de factură criminală, acțiuni calificate ca pericol deosebit pentru securitatea statului”, se arăta într-un document emis de Ministerul de Interne de la Chișinău.