Cristian Preda:

Cristian Preda:

Europarlamentarul Cristian Preda a cerut demisia şefului Corpului de Control al prim-ministrului, secretarul de stat Ion Lazăr, pe care îl acuză că efectuează o anchetă "la comandă" împotriva celor care au semnat petiţia privind creşterea accizei la carburanţi.

"Ieri, aşa cum ştiţi, s-a anunţat public faptul că Victor Ponta a cerut Corpului de Control să intimideze cetăţenii anchetându-i în legătură cu semnătura pe o petiţie pe care am adresat-o Guvernului (...). Cerem de altfel demisia secretarului de stat Ion Lazăr fiindcă este inacceptabil ca misiunea Corpului de Control să fie deturnată pentru a intimida cetăţenii", a declarat Cristian Preda, potrivit Agerpres.

El a adăugat că în acest moment misiunea instituţiei este deturnată în folosul personal al lui Victor Ponta.

"În această ţară instituţiile nu trebuie să răspundă unor comenzi personale ilegale deoarece legea care organizează Corpul de Control nu dă voie acestui organism să caute cetăţeni particulari care sunt nemulţumiţi, care protestează. Legea împinge Corpul de Control să ancheteze activitatea ministerelor şi agenţiilor guvernamentale, controlul companiilor de stat, nu al cetăţenilor", a mai spus Cristian Preda.

Corpul de control al prim-ministrului va sesiza Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la posibile infracţiuni săvârşite în cazul petiţiei colective depuse la Guvern de Partidul Mişcarea Populară prin deputatul Daniel Geantă, a informat, ieri, Biroul de presă al Executivului. În replică, Deputatul PMP Elena Udrea a anunțat că formațiunea din care face parte va face plângere penală împotriva premierului Victor Ponta pentru ameninţare şi şantaj la adresa celor care au semnat petiţia PMP legată de acciza la carburant.