Cristian Pomohaci e putred de bogat. Ce avere deține cântărețul condamnat definitiv

Cristian Pomohaci e putred de bogat. Ce avere deține cântărețul condamnat definitiv

Fostul preot are o avere impresionantă și a fost condamnat la 1 an cu suspendare pentru evaziune fiscală.

Scandalul sexual în care a fost implicat fostul preot Cristian Pomohaci și care a izbucnit în anul 2017 a atras multe alte necazuri asupra celui învinuit. Procurorii de la Parchetul General, care cercetau acuzațiile formulate asupra sa, legate de corupere sexuală de minori, au descoperit că Pomohaci fentase plata impozitelor.

La acea vreme, cântărețul de muzică populară deținea la acea vreme 40 de proprietăți. 25 de apartamente în Sibiu, Cluj Napoca, Baia Mare, Târgu Mureș, nouă terenuri cu construcții, cinci terenuri și un garaj.

Cum sunau acuzațiile făcute de procurorii de la Parchetul General

Procurorii au aflat că Pomohaci închiria apartamentele, dar nu făcea și contracte, pentru a plăti impozite către ANAF. „Din probe administrate în cursul urmăririi penale a rezultat că veniturile obţinute din cedarea folosinţei celor 11 imobil, aferente perioadei ianuarie 2012 – octombrie 2017 au fost de 1.066.099 lei, echivalentul a 238.345 euro, venituri pentru care datorează bugetului consolidat al statului suma totală de 189.633 lei din care 156.618 lei impozit pe venit, iar suma de 33.015 lei contribuţia asigurărilor sociale de sănătate.

A primit un an de închisoare cu suspendare după ce și-a recunoscut faptele

Din probele administrate a mai rezultat că veniturile declarate de inculpat către organele fiscale, aferente celor 11 imobile şi perioadei mai sus indicate au fost în cuantum de 381.612 lei (echivalentul a 85.462 euro) pentru care au fost calculate şi plătite taxe/impozite către bugetul consolidat al statului în sumă totală de 53.061 lei, din care 41.931 lei reprezentând impozit pe venit şi 11.130 lei reprezentând contribuţia asigurărilor sociale de sănătate”, explicau procurorii.

În acest caz, fostul preot a fost condamnat definitiv de magistrații de la Curtea de Apel Mureș la un an de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală. El a creat un prejudiciu către stat de 136.572 de lei, adică aproximativ 152.000 de lei. El a recunoscut că este vinovat, a plătit prejudiciul și a încheiat o înțelegere cu anchetatorii.

În ceea ce privește acuzațiile de corupere sexuală, dosarul a fost clasat pentru că faptele s-au prescris.