Drumul lui Cristi Danileț spre pensia specială, marcat de scandaluri profesionale și personale
- Mădălina Sfrijan
- 14 ianuarie 2024, 15:54
Unul dintre cei mai controversați judecători din România a obținut o pensie generoasă de la statul român. Până la acest rezultat, cariera și viața personală i-au fost marcate de scandaluri uriașe.
După două decenii și jumătate de activitate, Cristi Dănileț a depus armele. Fostul judecător al Tribunalului Cluj a obținut o pensie generoasă de la statul român. Până să ajungă în rândurile celor care primesc pensii speciale, acesta a avut un parcurs tumultuos.
Cristi Dănileț, parcurs plin de controverse
Fostul judecător al Tribunalului Cluj se retrage din sistemul judiciar la vârsta de 48 de ani. Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a aprobat cererea de pensionare de Cristi Dănileț. În acest sens, urmează un ultim pas al procedurii, respectiv partea în care propunerea de eliberare din funcție este semnată de președintele Klaus Iohannis.
Cristi Dănileț nu a trecut neobservat prin magistratură. De numele său au fost legate excluderi din magistratură și scandaluri în familie, mutate în instanță. Puțini știu că fostul judecător de la Tribunalul Cluj și-a rezolvat disputele cu părinții in instanță. De asemenea, acesta a avut un conflict asemănător cu fiica lui.
Certurile din familie, mutate în instanță
La începutul acestui an, fostul judecător a anunțat că și-a cerut pensionarea.
„Vine un moment când spui că ai făcut destul şi nu poţi să faci mai mult. Acum, am ajuns la un astfel de moment, al carierei mele. După 25 de ani, mă opresc cu activitatea în magistratură. Nu spun „STOP!” celorlalte preocupări ale mele. ”, anunța acesta.
De altfel, incisivul critic al sistemului judiciar românesc a promis că nu se retrage și din spațiul public. El a precizat că se va implica în educația juridică a românilor.
„Voi fi prezent în continuare în spaţiul public pentru a lăuda ceea ce se face bine şi a critica ceea ce se face prost în domeniul legal şi judiciar. Mă voi concentra mai mult pe educaţia juridică a oamenilor, pe care am de gând să o extind de la cea pentru copii, de care mă ocup de ani buni, la cea pentru adulţi.Voi dedica mai mult timp familiei, aşa cum merită”, a transmis Cristi Danileț pe pagina sa de Facebook.
Deși anunța în mesajul de retragere că intenționează să petreacă mai mult timp cu familia, fostul judecător nu a avut mereu o relație apropiată cu părinții. De altfel, aceștia i-au deschis un proces prin prisma căruia solicitau o pensie de subzistență.
În 2009, judecătorii le-au dat acestora câștig de cauză. În concluzie, pârâtul a fost obligat să plătească fiecărui reclamant suma de 747 de lei lunar.
Ulterior, Cristi Danileț și-a dat în judecată fiica din prima căsătorie. Acesta a solicitat instanței să micșoreze pensia alimentară la 500 de lei. Fostul judecător susținea atunci că veniturile sale nu pot acoperi întreținerea a doi copii.
Cristi Dănileț a fost exclus de trei ori din magistratură
Nu doar viața personală i-a fost marcată de scandaluri, ci și cea profesională. Acesta a fost exclus de către Secția pentru Judecători în Materie Disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii de trei ori.
În 2021, CSM a luat decizia respectivă după manifestările judecătorului pe rețelele de socializare. Un an mai târziu, pe numele acestuia a fost admisă o nouă acțiune a Inspecției Judiciare. Acesta a fost acuzat atunci de „încălcarea interdicției de a face parte din formațiuni politice”.
Tot în 2022, CSM l-a exclus pentru a treia oară din magistratură, fiind invocată exercitarea funcției cu gravă neglijență. Cristi Dănileț a contestat de fiecare dată hotărârile CSM. Totuși, acesta fost suspendat din până la finalizarea proceselor. Din vara anului 2023, acesta s-a întors la Tribunalul Cluj.