Cristi Danileț a pierdut fără drept de apel procesul cu Dan Andronic. Dosarul „Arhiva SIPA”, piatra de moară pentru fostul judecător CSM
- Petrisor Cana
- 24 septembrie 2018, 00:09
După mai bine de un an de anchetă și termene de judecată, directorul „Evenimentului zilei” a câștigat, definitiv, procesul pe care fostul judecător al CSM i l-a intentat, după dezvăluirile din Dosarul „Arhiva SIPA”.
Tribunalul Maramureș a pus capăt acțiunii în instanță prin care magistratul dorea, în acest mod, reincriminarea insultei și calomniei, fapte eliminate din Noul Cod Penal și amenință, în continuare, că îl va acționa în judecată pe jurnalist, pe cale civilă.
Sentință definitivă într-unul dintre cele mai controversate procese care a atras atât revolta jurnaliștilor, cât și pe cea a magistraților: Tribunalul Maramureș a respins acțiunea judecătorului Cristi Danileț împotriva lui Dan Andronic, directorul cotidianului „Evenimentul zilei”.
În ciuda presiunii puse pe jurnaliști, după dezvăluirile din Dosarul „Arhiva SIPA”, în care se arată că Danileț a fost implicat în copierea și distrugerea arhivei SIPA, fostul serviciu secret al Penitenciarelor, colegii judecătorului de la Tribunalul Cluj au admis că acesta nu poate invoca un articol de lege care nu mai este în vigoare: calomnia.
La capătul acestui șir de anchete și procese însă, Crisi Danileț a mărturisit că ar fi vrut să câștige acest proces pentru a crea un precedent și a apela la CCR pentru a reincrimina insulta și calomnia, fapte care nu se mai regăsesc în Noul Cod Penal. „Am urmărit să obțin o decizie prin care să obțin reincriminarea calomniei. Nu abandonez ideea. Nu mi-a permis instanța să ajung la CCR. Așa că voi cere despăgubiri de la Andronic și EVZ doar în civil”, a declarat Cristi Danileț, citat de clujust.ro, după aflarea sentinței definitive, dată vineri, de Tribunalul Maramureș.
Dezvăluirile care l-au supărat pe judecător
Revolta lui Cristi Danileț împotriva lui Dan Andronic a pornit după publicarea, în „Evenimentul zilei”, din 17 mai 2017 a articolului: „Arhiva SIPA avea peste 3.000 de dosare despre judecători și procurori – Un raport exploziv dezvăluie cum au dispărut și s-au copiat documente compromițătoare”. În conținutul articolului se arată că, în ianuarie 2007, prin ordinul ministrului Justiției de atunci, Monica Macovei, s-a constituit o comisie formată doar din doi oameni: Cristi Danileț și Paul Dumitriu, la acea dată șeful Corpului de Control al Ministerului Justiției. „Amândoi au avansat pe scară ierarhică până la cel mai înalt nivel, primul fiind membru al CSM, iar cel de-al doilea, procuror șef adjunct al Secției a II a DNA”, scria Dan Andronic. Despre Danileț, jurnalistul a menționat că, pe perioada în care a lucrat la Ministerul Justiției, respectiv în cursul anului 2007, a copiat, modificat sau distrus documente aflate în arhiva SIPA, menționându-se că cele 12-14 dosare care au dispărut fizic din arhivă vizau magistrați de la Curtea de Apel și Tribunalul Municipiului București, care ulterior au avut parte de ascensiuni fulminante din punct de vedere profesional.
Respins pe bandă rulantă
După apariția articolului, pe 14 august 2017, Vasilică-Cristi Danileț a formulat o plângere penală împotriva lui Dan Andronic „pentru săvârșirea împotriva sa a două infracțiuni de calomnie”. Plângerea a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca. Însă, dosarul a fost clasat, decizia fiind parafată de procurorii Diana Maria Horge și Gheorghe Dragoș Cristian. Danileț a contestat soluțiile, la Judecătoria Cluj-Napoca, care, pe 24 mai 2018, a dat sentința: „În baza art. 29 al 3 din Legea nr. 47/1992 respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate invocată de către petentul VASILICĂ-CRISTI DANILEŢ cu privire la disp. art. 250 din Legea nr. 187/24.10.2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul Penal”.
Cristi Danileț a contestat decizia la Tribunalul Cluj. Pe rând, toate completele de judecată s-au abținut de la a soluționa acțiunea, dat fiind că sunt colegi de instanță cu Danileț. Apoi, dosarul a mers mai departe la Curtea de Apel Cluj, cea care a stabilit ca un alt tribunal să judece recursul la decizia lui Buta: Tribunalul Maramureș.
Sentință pronunțată chiar de un prieten al lui Danileț
Magistratul care a dat sentința de la Judecătoria Cluj-Napoca, menținută și de Tribunalul Maramureș, judecătorul Lucian Buta, a vrut să se abțină de la soluționarea acestuia, pe motiv că este prieten cu Danileț. Cu toate acestea, judecătoarea Cristina Maria Badea i-a respins cererea de abținere (facsimil). „Mă abțin de la judecarea acestui dosar, întrucât, pe de o parte, mă aflu într-o relație de amiciție cu Vasilică Cristi Danileț, iar, pe de altă parte, nu împărtășesc (și am exprimat-o public) viziunea și unele acțiuni ale acestuia cu privire la sistemul de justiție. În acest context, orice soluție aș pronunța, atât asupra excepției de neconstituționalitate invocate, cât și asupra plângerii propriu-zise ar provoca suspiciuni asupra imparțialității mele”, explica Buta în solicitarea de abținere.