Antonescu, despre pericolul ca Nicușor să ajungă președinte: Ar fi catastrofal
- Antonia Hendrik
- 1 mai 2025, 21:43
Crin Antonescu / sursa foto: captură YouTubeCrin Antonescu, candidatul Alianței Electorale România, a comentat acuzațiile formulate de Nicușor Dan referitoare la documentele semnate în perioada în care a fost ministru al Tineretului și Sportului, precum și la terenurile BTT.
Crin Antonescu: Nicușor Dan nu a prezentat documente
Crin Antonescu spune că asocierea dintre el și acel birou BTT cu vânzări de patrimoniu a început prin 2003 după plecarea sa de la minister. Antoescu a prezentat și contractul prin care arată când începe să se împartă patrimoniul între acei „rechini imobiliari” invocați de edilul Capitalei. Iar acei rechini imobiliare, spune Crin Antonescu, au construit niște restaurante și niște cafenele, parcul nu a dispărut.
„Nu am absolut nimic ce să-mi reproșez. Compania respectivă care se afla sub ordinea a ministerului a întocmit toată documentația semnată de cei din minister, așa cum se făcea, și au înaintat-o, așa cum se petrece în toate ministerele, am semnat-o , eram obligat s-o semnez, dar ce s-a întâmplat mai departe în justiție, nu ține de mine”, a mai subliniat Crin Antonescu
Antonescu: Nicușor Dan ar fi un președinte catastrofal
Crin Antonescu este de părere că Nicușor Dan nu este potrivit pentru funcția de președinte deoarece ar fi un președinte catastrofal și ar fi dorit să discute cu el pe chestiuni prezidențiale, în schimb, mai spune Antonescu, a inițiat un atac și asta a fost tot.
„Eu am primit lucruri despre contracandidați, dar nu le-am folosit. Cred că Nicușor Dan ar fi un președinte catastrofal. Eu am fost în peste 30 de județe, m-am întâlnit cu sute și sute de primari. Am o relație foarte bună cu foarte mulți dintre ei, și de la PSD și de la PNL”.
Ce spune despre pericolul ca cei din PSD să voteze cu Ponta
Întrebat despre pericolul ca Victor Ponta să fure voturile de primarii PSD, Antonescu a spus că „nu știe”, dar, mai spune el, că s-a întâlnit cu sute de primari și a fost foarte bine primit, „o să vedem la vot”,
„Scandalul cu Ponta e altul, că n-am dat mâna cu el. A trecut limita în campanie, despre el nu se poate discuta decât în lipsă, că nu a venit la dezbateri. E o formă de lașitate. I-am spus că este un trădător, un mincinos, un impostor.
El a fost luat de către Marcel Ciolacu ca și consilier economic. Acum umblă pe ecrane cu deficitul Guvernului, al cărui consilier a fost. Nu are demnitatea să renunțe la mandatul d eparlamentar al partidului îngrozitor”, a punctat Crin Antonescu.
Crin Antonescu: Victor Ponta a întrecut limita în această campanie
Crin Antonescu explicat de ce nu a dat mâna cu Ponta, dar problema este cu totul alta, „la dezbateri nu se prezintă, la una s-a prezentat și în momentul în care l-am întrebat despre el, mi-a răspuns pe lângă subiect. E o formă de lașitate sub orice critică”.
Antonescu a făcut referire și la postul lui Sebastian Ghiță, „care deversează zi de zi calomnii absolut îngrozitoare”. Mai mult, candidatul coaliției de guvernare a subliniat că:
„Victor Ponta stă acolo și împroașcă cu noroi și calomnii și când sunt dezbateri să vină față în față, refuză. I-am spus că este un trădător, minncinos și impostor. E greu de acceptat că nu vii la dezbateri, dar când TVR face o dezbatere cu toți sau Antena 3 CNN, mie mi se pare că ai o mare problemă”, a mai declarat Crin Antonescu la emisiunea Observator, Antena 1.